Creșteri masive ale aurului și francului elvețian

12 august 2019 | 0 comentarii |

Războiul comercial dintre Statele Unite și China și deficitul comercial  local majorat după primele şase luni ale acestui an cu 21% nu au afectat evoluția leului, care a avut un parcurs destul de calm față de euro, în ultima săptămână. Au crescut însă spectaculos activele considerate „refugiu”, precum aurul, francul elvețian sau yenul japonez.

Media euro a scăzut de la 4,7334 lei, la debutul perioadei analizate, la 4,7273 lei, la finalul ei, când transferurile s-au realizat în culoarul 4,724 – 4,729 lei, cu închiderea la 4,725 lei. În cursul serii de vineri, când piața locală nu mai funcționa, cotațiile au coborât până la un minim de 4,721 lei.

Intrările mai mari de valută de la nivelul caselor de schimb, în luna în care mulți români revin în țară pentru a-și petrece concediile, asigură un parcurs mai lin pentru leu. Presiunile depreciative pe termen mediu și lung rămân însă în atenția investitorilor, unul dintre motive fiind inflaţia. Ultima prognoză a BNR pentru finalul acestui an a fost menţinută la 4,2%. Pentru decembrie 2020, ea a fost majorată de la 3,3 la 3,4%, în contextul în care preţurile sunt împinse în sus de o cerere în exces.

 

Războiului valutar dintre marile bănci centrale, incertitudinile legate de evoluţia economiei globale provocate de conflictul comercial dintre SUA şi China, dar și situația încordată din Golful Persic, au fost tot atâtea motive pentru investitori să își îndrepte plasamentele către active considerate drept sigure, precum aurul, francul elvețian sau yenul japonez.

Uncia de aur a crescut pe piețele specalizate, la sfârșitul săptămânii trecute, la 1.496 – 1.508 dolari, valori maxime ale ultimilor şase ani. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur, stabilit de BNR, să înregistreze trei maxime istorice consecutive, ultimul, de 203,8826 lei, fiind atins vineri.

Cursul dolarului a avut un parcurs descendent, de la 4,2454 la 4,2184 lei, la finalul perioadei, când cotațiile din piață s-au mișcat în culoarul 4,211 – 4,226 lei.

Moneda elvetiană a fluctuat în culoarul 1,086 – 1,096 franci/eurio, iar media ei a urcat 4,3556 lei, maxim al ultimilor patru ani. După o scădere la 4,3214 lei, perioada s-a încheiat la 4,3375 lei.

Contractarea economiei britanice cu 0,2%, pentru prima dată de la finalul lui 2012, a produs scăderea lirei sterline la sfârșitul intervalului, la 5,1081 lei, cea mai mică medie începând cu septembrie 2017.

 

La sfârșitul perioadei analizate, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,09%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, era 3,17%, minim al ultimelor 11 luni.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a încheiat perioada la 3,23%, iar ROBOR la 12 luni, la 3,30%.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de BNR la 2,63%.

 

Euro nu a pierdut foarte mult din câștigurile obținute pe parcursul săptămânii, pe care a terminat-o la 1,1180 – 1,1223 dolari, chiar dacă Matteo Salvini, liderul Ligii, a aruncat în aer coaliţia aflată la putere în Italia, solicitând organizarea de alegeri anticipate. Bursele americane s-au închis la 1,12 dolari/1 euro.

Bitcoin a urcat pe platformele specializate până la 12.300 dolari, dar a încheiat perioada la 11.300 – 11.800 dolari.

 

*Analiza săptămânală & futures (cuprinde perioada 5 – 9 august), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*