Cum învață studenții la Medicină

10 octombrie 2018 | 0 comentarii |

Un grup de profesori din Top 10 cele mai bune Universități de Medicină din lume a publicat un compendiu de 300 de pagini ce cuprinde descoperirile marcante din ultima sută de ani în domeniu, pe care intenționează să-l introducă în programul de studiu al facultăților de profil din toată lumea.

O comisie ONU din domeniul educației și cercetării, vând să afle cât le-ar fi necesar studenților pentru a asimila noțiunile acestei lucrări, face un sondaj în mai multe universități în domeniu.

Studenții de la Harvard University consideră că patru luni le sunt suficiente pentru a înțelege cum a evoluat medicina în ultima sută de ani.

În Marea Britanie, la Cambridge, studenții mediciniști au considerat că în trei luni pot parcurge cursul și sunt capabili să susțină examenul.

Studenții de la Karolinska Institute, din Stockholm, Suedia, au spus că în trei luni pot asimila informațiile din compendiul cu pricina.

La Yale Institut, viitorii medici au apreciat că în două luni sunt capabili să învețe această istorie pe scurt a medicinei și să înțeleagă etapele care au revoluționat știința medicală.

În România, într-un cămin de băieți al UMF Carol Davila, unde toţi erau mahmuri după weekend, este întrebat unul dintre ei:

În cât timp reuşeşti să înveţi toată cartea asta?

Studentul, buimăcit:

BUEEYYY, SCULAREA! MÂINE AVEM EXAMEN!!!

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*