Arafat le răspunde contestatarilor sistemului Ro-Alert

9 octombrie 2018 | 0 comentarii |

Secretarul de stat a precizat ca au fost primite tot felul de plângeri din partea populației în perioada în care sistemul a fost testat.

 

În ultima perioadă, sistemul de avertizare Ro-Alert a fost testat în toate zonele țării, astfel de testări având loc și pe raza județului Buzău. Deși autoritățile au anunțat din timp util că vor fi făcute aceste teste, înștiințând populația că va primi pe telefoanele mobile mesaje de verificare, au existat multe persoane care nu au înțeles ce este cu respectivul mesaj, precum și cazuri în care oamenii s-au arătat chiar deranjați, plângându-se că ar fi fost apelați fără drept, că nu și-au dat acceptul pentru a le fi folosit în acest scop numărul de telefon etc. Ba chiar au existat și juriști care au contestat sistemul pe care Departamentul pentru Situații de Urgență îl implementează, susținând că acesta ar reprezenta o „vulnerabilitate” din punct de vedere juridic, întrucât oamenii s-ar putea panica după primirea unei astfel de alerte și s-ar putea astfel accidenta, având apoi tot dreptul să dea instituția în judecată.

Despre aceste plângeri primite după ce a fost demarată testarea sistemului a vorbit astăzi secretarul de stat Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, în cadrul Forumului Internaţional de Riscuri Catastrofale.

 

Acesta a explicat din nou cum funcționează sistemul, făcând și o declarație ironică la adresa juriștilor care au contestat implementarea acestuia. Potrivit secretarului de stat, în perioada desfășurării testelor, au fost primite plângeri din partea unor persoane care au recepționast mesajul de verificare, de genul „cu ce drept ne anunţaţi?”, unde mi-aţi găsit numărul de telefon?”, ”cine v-a dat dreptul să mă alertaţi?”.

„Populaţia nu a înţeles că nu trebuie să-i găsim numărul de telefon. Nici nu ne trebuie. Vine alerta imediat prin faptul că eşti în zona respectivă. Exemplu este Statele Unite, unde, acum câteva zile, FEMA, care este agenţia de management a situaţiilor de urgenţă, a alertat zeci de milioane de telefoane pe plan naţional testând un sistem similar de cell broadcasting. Deci acest lucru este necesar. Populaţia trebuie să înţeleagă acest lucru”, a mai adăugat Raed Arafat.

Acesta a vorbit și despre problema ridicată de juriști în legătură cu acest sistem, precizând ironic că „știţi cum este, de regulă, dacă ceva merge bine îl dai în mâna unui jurist ca să-l strice”.

 

Arafat și-a argumentat afirmația prezentând un exemplu susținut de unui dintre juriștii contestatari, conform căruia, cineva care primește o alertă pe telefon fuge și își rupe piciorul, autoritățile trebuind să își asume responsabilitatea pentru astfel de situații, pentru că victima ar avea tot dreptul că le dea în judecată . „Noi acum avem discuţii cu unii jurişti, că sistemul ar fi o vulnerabilitate, că dacă alertăm pe cineva şi când fuge îşi rupe piciorul, cine este responsabil, dacă ne dă în judecată? Şi cu asta ce să mai spui? Eu prefer să alerteze populaţia şi dacă omul îşi rupe piciorul ne cerem scuze. Aceasta nu este responsabilitatea noastră, dar alertarea este responsabilitatea noastră”, a mai precizat secretarul de stat.

Arafat mai spune că sistemul Ro-Alert este mult mai eficient decât sirenele de alarmă, întrucât exercițiile făcute până acum au demonstrat că sunetele acestora ajung nu ajung nici la 50% din populație.

„Cei care au termopane bune acasă, poate să fie sirena lângă ei, nu aud nimic. Plus că sirena este nespecifică. De regulă, sirenele, mai ales cele vechi pe care le avem noi, au un sunet, dar nu ştii de ce sună. Şi aşa că am trecut la implementarea unui sistem nou care este sistemul Ro-Alert, care este un sistem prin cell broadcasting. Sunt patru sau cinci ţări în Europa care au implementat acest sistem, noi suntem a cincea”,  mai spune Raed Arafat.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*