Dobânzile au crescut în martie, dar cursul euro/leu a stagnat

1 aprilie 2022 | 0 comentarii |

Prima lună de primăvară a fost una stabilă pentru cursul euro/leu, moneda națională înregistrând chiar o ușoară apreciere față de finalul lui februarie.

Mult mai agitată a fost evoluția celorlalte valute majore, care au atins valori record, la scurt timp după atacarea Ucrainei de către Rusia. Dolarul a atins un maxim de 4,5714 lei, francul elvețian a urcat până la 4,9399 lei, iar vârful înregistrat de lira sterlină a fost de 6,0112 lei. La sfârșitul lui martie, însă, comparativ cu cel al lunii precedente, aprecierea monedei americane a fost de circa 0,65%, iar a celei elvețiene de aproape 0,5%. În schimb, moneda britanică s-a depreciat cu aproape 1,4%.

Cursul euro a scăzut în ultima ședință din martie de la 4,9470 la 4,9466 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,944 – 4,95 lei.

 

În piața monetară s-a consemnat o creștere constantă a dobânzilor, cu mici excepții, pe parcursul lunii martie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 4,59 la 4,60%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la valoarea stabilită miercuri de 4,68%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la 4,73%.

 

Progresele limitate înregistrate în cadrul negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia, cât și avansul luat de prețuri în zona euro, la aproape 10% în Spania, respectiv la 7,3% în Germania, nivel maxim atins începând septembrie 1981, au provocat deprecierea euro. După o apreciere la 1,1184 dolari, moneda unică s-a întors către pragul de 1,11 dolari, valori mai ridicate de cele de miercuri, astfel că cursul monedei americane a urcat de la 4,4372 la 4,4508 lei.

Francul elvețian a încheiat martie cu o medie de 4,8196 lei iar lira sterlină cu una de 5,8374 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 273,8176 la 275,4789 lei, după ce metalul galben a crescut ușor la 1.921 – 1.935 dolari.

 

Media monedei poloneze s-a depreciat ușor la 4,6525 zloți/euro, iar a celei maghiare la 369,62 forinți/euro.

 

Bitcoin a fluctuat la finalul lunii între 46.950 și 47.550 dolari, față de 37.400 dolari la sfârșitul lui februarie.

De la un minim de 2.575 dolari, la începutul lunii, ether a urcat la 3.380 – 3.445 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*