Dolarul continua sa scada

4 noiembrie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Mentinerea unei stari de nervozitate pe pietele financiare inainte de alegerile prezidentiale din SUA, provocata de temerile ca aceastea vor consemna victoria republicanului Donald Trump, afecteaza monedele emergente.

Conform analistilor, pietele, inclusiv cele bursiere, sunt ingrijorate de investigatia FBI privind mesajele electronice private ale candidatului democrat Hillary Clinton, care ar putea schimba rezultatul alegerilor de saptamana viitoare.

Pe acest fond, dolarul american a continuat sa piarda teren fata de principalele valute, astfel ca media lui a continuat sa scada joi, de la 4,0652 la 4,0569 lei, mai jos cu 8,3 bani fata de inceputul saptamanii trecute, cand a fost atins maximul ultimelor noua luni, de 4,1396 lei. Cotatiile din piata ale monedei americane au alunecat de la 4,063 la 4,043 lei.

Cursul euro a coborat usor, de la 4,5040 la 4,4993 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,498 si 4,507 lei, iar cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,496 – 4,499 lei.

Leul poate fi afectat in perioada urmatoare de masurile populiste adoptate inainte de alegerile parlamentare locale, dar si de conjunctura externa marcata de apropierea alegerilor din SUA sau de Brexit.

Moneda elvetiana, care s-a apreciat acum doua zile pe pietele internationale la 1,075 franci/euro, maxim al ultimelor patru luni, fluctua ieri intre 1,078 si 1,08, astfel ca media acesteia a scazut de la 4,1787 la 4,1703 lei.

Monedele din regiune inregistrau mici scaderi fata de euro, cea poloneza la 4,314 – 4,328 zloti, iar cea maghiara la 307,8 – 308,7 forinti.

Perechea euro/dolar crestea la 1,1072 – 1,1126 dolari, maxim al ultimelor trei saptamani. Decizia Comitetului de politica monetara al Rezervei Federale americane de a nu majora dobanda sa cheie nu a surprins pietele, ele asteptand pentru astazi publicarea datelor referitoare la piata muncii din SUA, dar si rezultatul alegerilor de saptamana viitoare.

Situatia incordata din viata politica americana a impins plasamentele investitorilor catre active considerate drept sigure. Aceata a facut ca pretul unciei de aur sa urce la fixingul de miercuri seara la 1.304 dolari, maxim care nu a mai fost atins din 16 octombrie.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14:00), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*