Dolarul, la maximul ultimelor 28 de luni

4 decembrie 2014 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Miscarea de apreciere a dolarului fata de euro a produs o crestere a cursului monedei americane la un nou maxim al ultimelor 28 de luni, acesta urcand miercuri, de la 3,5606 la 3,5914 lei. O medie mai ridicata, de 3,5999 lei a fost atinsa in 22 august 2012.

Scaderea euro pe pietele internationale nu a influentat major evolutia acestuia pe cea valutara locala, unde cursul a coborat usor, de la 4,4292 la 4,4282 lei. Sedinta s-a deschis la 4,4290 lei, nivel apropiat de cel de la inchiderea de marti, tranzactiile realizandu-se apoi intre 4,4250 si 4,43 lei. Cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,4250 – 4,4280 lei.

Cursul francului elvetian a crescut de la 3,6786 la 3,6813 lei.

In regiune, moneda poloneza se aprecia fata de euro la 4,156 – 4,165 zloti, iar cea maghiara stagna la 306,5 – 307,5 forinti.

Moneda rusa continua sa piarda teren in fata euro si dolarului, ea coborand ieri, la 67,252 ruble, respectiv 54,382 ruble. Comparativ cu inceputul anului, rubla s-a depreciat cu aproape 50% fata de euro si 63% fata de dolar.

Perechea euro/dolar a scazut ieri, la 1,2322 dolari, minim care nu a mai fost atins din august 2012, urmare a pozitiilor luate de investitori inainte de sedinta de politica monetara a BCE care se va desfasura astazi. Analistii anticipeaza o amplificare a injectiilor de lichiditate, care are drept scop stimularea economiei din zona euro, ceea ce va avea ca efect ieftinirea monedei unice.

Pe de alta parte, Rezerva Federala are un spatiu de manevra tot mai mare, care sa ii permita majorarea dobanzilor. La aceasta contribuie, pe de o parte, cresterea numarului de noi locuri de munca create de companiile americane, iar pe de alta, scaderea pretului la barilul de titei, care are ca efect cresterea consumului.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru scadenta de maine la 1,2330 – 1,2365 dolari, iar pentru martie la 1,2365 – 1,2375 dolari, in timp ce uncia de aur cu scadenta la finele lunii era cotata la 1.206 dolari.

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*