Euro a bifat al șaselea maxim din septembrie

25 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Leul a înregistrat joi scăderi față de principalele valute, în condițiile în care piața valutară reacționează la acțiunea „á la Nero” de majorare a pensiilor cu 40%, dar și pe fondul ieșirilor de capital din piețele de marginea zonei euro care sunt plasate în dolari.

În acest moment, BNR pare să fi lăsat piața să își regleze singură echilibrul, așteptând, probabil, momentul în care va fi testat pragul de 4,9 lei, nivel care are apare deja pe tabelele caselor de schimb bancare. Banca centrală are la dispoziție o linie de împrumut de la BCE în valoare de 4,5 miliarde dolari, care poate fi folosită în orice moment.

Chiar dacă președintele Iohannis a afrmat că nu se pune problema unui acord cu FMI, să ne reamintim că la precedenta criză economică România a apelat la un credit de 20 miliarde euro, obținut de la Banca Mondială, Comisia Europeană și FMI, după ce euro crescuse rapid de la 3,6 la 4,3 lei.

 

Cursul a crescut joi de la 4,8641lei/1 euro, la noul maxim de 4,8722 lei, al șaselea din septembrie, mai sus cu circa 10 bani față de sfârșitul anului trecut.

Piața s-a deschis la 4,868 lei, aproape de cotația calculată miercuri de BCE de 4,8686 lei, iar maximul ședinței era de 4,878 lei.

Teama ca valul al doilea al pandemiei de Covid19 să scape de sub control în Europa și să determine noi măsuri de carantinare a statelor, care ar produce un nou șoc economic, au menținut un nivel ridicat al cererii de dolari.

Chiar dacă indicele Ifo, care măsoară nivelul încrederii mediului de afaceri german a crescut luna aceasta la 93,4 puncte, aversiunea față de risc a făcut ca euro să se deprecieze la 1,1633 – 1,1682 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,1529 la 4,1883 lei.

 

Cursul monedei elvețiene a urcat de la 4,5153 la 4,5207 lei, în condițiile în care ea stagna la 1,075 – 1,079 franci/euro.

Lira sterlină s-a apreciat la 1,0892 – 1,0972 euro, iar media ei a crescut de la 5,2908 la 5,3309 lei.

Uncia de aur a continuat să piardă teren pe piețele specializate și a coborât la 1.850 – 1.861 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să scadă de la 252,2762 la 249,2556 lei.

 

Cererea de lei a continuat să fie mai mare decât în zilele precedente, ceea ce a făcut ca indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să crească pentru a treia zi consecutiv, de la 2 la 2,02%, după ce luni se situa la 1,96%, cea mai redusă valoare începând cu 13 noiembrie 2017.

Pe 20 mai, ROBOR la trei luni a scăzut la 2,43%, sub nivelul IRCC, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor reglementat de OUG 19/2019, care era 2,44%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat, joi, la 2,05%.

Indicele ROBOR la 12 luni, de asemeena, a rămas la 2,10%.

 

Monedele din regiune s-au depreciat față de euro, media celei poloneze coborând de la 4,4946 la 4,5272 zloți, iar a celei maghiare de la 364,1 la 365,33 forinți.

Bitcoin scădea pe piețele specializate la 10.150 – 10.450 dolari.

 

*Analiza vlutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*