Euro a coborat sub 4,50
Leul si-a continuat evolutia apreciativa fata de principalele valute, proces care a debutat dupa instalarea guvernului Grindeanu si care a urmat tendinta regionala din ultima perioada, de consolidare a monedelor de la marginea zonei euro.
Euro a testat, in ultimele sedinte, scaderea sub pragul de 4,50 lei, eveniment cre s-a petrecut marti, cand cursul a coborat de la 4,5024 la 4,4971 lei, nivel minim incepand cu 26 octombrie trecut. Comparativ cu sfarsitul anului 2016, euro a pierdut 4,4 bani.
Tranzactiile de marti s-au realizat intre 4,4950 si 4,501 lei, iar cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,494 – 4,497 lei.
Prognozele privind evolutia raportului euro/leu converg spre o medie anuala situata in jurul lui 4,5 lei, proiectiile fluctuand intre 4,46 si 4,51 lei. Analistii cred ca principalii factori de corectie vor fi cei externi, precum Brexit-ul sau alegerile din Franta si Germania.
Dolarul american s-a mentinut pe o panta descendenta, cursul sau coborand de la 4,2827 la 4,2458 lei, mai jos cu 9,5 bani fata de inceputul acestui an. Cotatiile din piata valutara au scazut pana la 4,229 lei, maximul fiind de 4,262 lei.
Media monedei elvetiene, care s-a depreciat pe pietele internationale la 1,072 – 1,075 franci/euro, a scazut de la 4,2008 la 4,1910 lei, minim al ultimei luni.
Monedele din regiune si-au reglat pozitiile fata de euro, cea poloneza fluctuand intre 4,367 si 4,385 zloti, iar cea maghiara intre 308 si 308,8 forinti.
Perechea euro/dolar s-a stabilizat in jurul pragului de 1,06 dolari, ea fluctuand intre 1,0575 si 1,0627 dolari, in contextul in care investitorii asteptau prima conferinta de presa din acest an a presedintelui ales al SUA, Donald Trump.
Reamintim ca, in urma cu o saptamana, dolarul a atins maximul ultimilor 14 ani fata de euro, 1,0341 unitati/euro.
*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14.00) este realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D