Euro ar putea urca din nou la 4,73 lei

19 august 2019 | 0 comentarii |

Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă pe percursul săptămânii trecute, media plasându-se sub pragul de 4,73 lei, însă dolarul și francul elvețian s-au apreciat, iar la sfârșitul intervalului a revenit și euro pe creștere.

Euro a început perioada cu un curs de 4,7265 lei, la jumătatea săptămânii atingând un minim de 4,7216 lei. La sfârșitul intervalului, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,725 – 4,736 lei, media urcând la 4,7274 lei, iar închiderea s-a realizat la 4,729 lei, semn că euro ar putea reveni la 4,73 lei.

După o scădere la 4,2173 lei, dolarul a urcat la sfârșitul intervalului la 4,2656 lei, când cotațiile au crescut la 4,253 – 4,275 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,092 până la 1,084 franci/euro, astfel că media ei a încheiat perioada la 4,3506 lei.

 

Stabilitatea leului față de euro este pusă de analiști pe seama intrărilor mai mari la nivelul caselor de schimb valutar, care în această perioadă profită de revenirea în țară a românilor care muncesc în străinătate.

Pericolul pentru leu vine însă din creșterea deficitelor de cont curent și comercial, care se poate amplifica dacă economia zonei euro continuă să frâneze.

Încetinirea economiei din zona euro s-a reflectat, conform datelor prezentate de INS, în scăderea producţiei industriale în iunie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu 6,6% în serie brută.

Scăderea este o consecință a faptului că zona euro a redus motoarele economiei, cea a Germaniei contractându-se cu 0,1% în al doilea trimestru din 2019, semn al unei posibile intrări în recesiune. Guvernul de la Berlin a lăsat de înțeles că este pregătit să recalculeze bugetul pe deficit în cazul unei recesiuni.

 

Aurul însă a strălucit în toată splendoarea lui, pe fondul creşterii volatilităţii, care a provocat întețirea aversiunii față de risc, astfel că la finalul perioadei analizate, uncia de aur fluctua pe piețele specializate între 1.506 și 1.522 dolari, iar prețul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 203,8174 la 207,0308 lei, aproape de recordul istoric de 207,4267 lei, atins în prima parte a intervalului.

 

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, s-a situat la finalul intervalului, la 3,09%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a încheiat săptămâna la 3,18%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,23%, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 3,28%.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de BNR la 2,63%.

 

Perechea euro/dolar a coborât de la 1,1222, în prima parte a săptămânii, până la 1,1067 – 1,1113 dolari la finalul ei, când bursele americane au închis 1,1091 dolari.

Scăderea euro a fost o consecință a tensiunilor politice din Italia și a lipsei unui acord privind Brexit-ul, la care s-a adăugat decizia Administrației de la Casa Albă de a amâna impunerea unor taxe de 10% pe o serie de bunuri importate din China.

 

Bitcoin a scăzut pe platformele specializate la circa 9.700 dolari, spre finalul intervalului, după care a revenit spre valoarea de 10.500 lei.

 

*Analiza săptămânală & futures (cuprinde perioada 12  – 16 august), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*