Euro bate pasul pe loc

16 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Leul a avut, săptămâna trecută, o evoluție stabilă, ușor descendentă, în contrast cu alte monede din regiune care au recuperat o bună parte din pierderile înregistrate în fața euro până la sfârșitul lui octombrie.

Decizia de joi a CA al BNR de a menține rata dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,5% pe an, a reprezentat principalul eveniment al săptămânii.

Pentru a reduce presiunea pe cursul de schimb, BNR a redus rezerva minimă obligatorie pentru pasivele în valută ale băncilor de la 6 la 5%, ceea ce va aduce mai mulți euro în piață.

Cursul euro a fluctuat pe parcursul săptămânii precedente în culoarul 4,8667 – 4,8690 lei, maximul fiind atins vineri când tranzacțiile s-au efectuat între 4,865 și 4,872 lei, iar piața s-a închis la 4,869 lei.

 

Apropierea alegerilor parlamentare va dezechilibra evoluția leului, chiar dacă Florin Cîţu, ministrul de Finanțe, a anunțat că România a avut în trimestrul al treilea o creştere economică de 5,6% comparativ cu precedentele trei luni. Aceasta ar reprezenta cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani, ceea ce ar comprima reducerea PIB din acest an la 4,6%

Până la sfârșitul anului, evoluția monedei unice va fi influențată de modul în care se va realiza efectiv Brexit-ul. Cu acord sau fără între Uniunea Europeană și Regatul Unit. Plecarea din guvern a lui Dominic Cummings, consilierul special al prim-ministrului britanic, care a fost arhitectul campaniei Brexit, a redus vineri presiunea pe euro.

De la un maxim de 1,1921 dolari, euro a alunecat joi până la un minim de 1,1759 dolari, pentru ca la finalul săptămânii să urce la 1,1799 – 1,1838 dolari, cu piețele americane închizând la 1,1834 dolari.

 

După o creștere de la 4,0987 la 4,1316 lei, cursul monedei americane a fost stabilit la sfârșitul perioadei la 4,1184 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat de la 1,069 la 1,083 franci/euro iar media ei a coborât de la 4,5543 la 4,4999 lei, cea de vineri fiind anunțată la 4,5031 lei.

Lira sterlină a avut o evoluție oscilantă față de euro, care s-a reflectat în cursul ei. După o creștere de la 5,3867 la 5,4777 lei, săptămâna s-a încheiat la 5,4187 lei.

Reducerea cererii de metal galben și fluctuațiile cursului monedei americane au influențat evoluția prețului gramului de aur. De la 258,0763 lei la începutul săptămânii, acesta a scăzut joi la 247,6220 lei, pentru ca vineri să urce la 248,9706 lei, când uncia de aur a fluctuat pe piețele specializate în culoarul 1.876 – 1.895 dolari.

 

Reducerea cererii de lei a menținut tendința descendentă a dobânzilor interbancare.

La sfârșitul perioadei analizate, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,07 la 2,05%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,12%, iar ROBOR la 12 luni, la 2,14%.

 

Bitcoin a crescut vineri, pe platformele specializate, la aproape 16.500 de dolari, la un nivel care nu a mai fost atins de la sfârșitul lui 2017, după care a coborât spre 15.500 dolari. Reamintim că în prima săptămână din ianuarie criptomoneda fluctua între 6.900 și 7.500 dolari.

 

*Analiza valutară săptămânală (cuprinde perioada 9-13 noiembrie), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*