Euro continuă să stea la 4,72 lei

14 august 2019 | 0 comentarii |

Perechea euro/leu a avut și marți o ședință liniștită, în ciuda publicării unor date economice fundamentale dezamăgitoare de către INS, care arată că după scăderea din iunie, la 3,84%, rata anuală a inflaţiei a crescut în iulie la 4,12%, iar BNR a anticipat un final de an cu o creștere a prețurilor de 4,2%, iar prognoza pentru decembrie viitor este de 3,4%.

Pe de altă parte, conform datelor BNR, datoria publică a crescut cu 3,219 miliarde euro în primele 6 luni, la 37,982 miliarde euro. De asemenea, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,135 miliarde euro în primul semestru, față de 3,717 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut.

 

Cursul euro a crescut ușor, de la 4,7263 la 4,7270 lei, tranzacțiile realizându-se într-un culoar îngust, 4,722 – 4,728 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,725 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2265 la 4,2173 lei, cotațiile fluctuând între 4,21 și 4,226 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,085 – 1,089 franci/euro, ceea ce a făcut ca media să urce la 4,3543 lei, aproape de amximul ultimilor patru ani de 4,3556 lei, atins lunea trecută.

Temerile legate de modul în care se va realiza Brexit-ul au provocat scăderea cursului lirei sterline la 5,0921 lei, minim al ultimlor aproape doi ani.

Uncia de aur a crescut pe piețele specializate la 1.516 – 1.534 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să urce la 207,4267 lei. Acesta a fost al cincilea record istoric consecutiv, creșterea față de începutul anului fiind de aproape 38 de lei.

 

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,09%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,17%, minim al ultimelor 11 luni, la 3,19%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,23%, iar ROBOR la 12 luni a coborât de la 3,30 la 3,29%%.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de BNR la 2,63%.

Perechea euro/dolar a crescut ușor, la 1,1182 – 1,1222 dolari, chiar dacă piețele erau prudente la incertitudinile politice și economice din Europa. De altfel, indicele ZEW, care măsoară sentimentele privind evoluția economiei germane, a coborât luna aceasta la -44,1 puncte.

Bitcoin cobora pe platformele specializate la 11.240 – 11.430 dolari.

 

*Analiza zilnică & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*