Euro revine la cursul din septembrie

4 februarie 2015 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Se pare ca leul s-a obisnuit sa se deprecieze in primele zile dintr-un nou an. Exceptie nu a facut nici 2015, scaderea producandu-se sub efectul factorilor externi.

Renuntarea de catre Banca Nationala a Elvetiei la plafonul de 1,20 franci/euro, programul BCE de injectare in economia din zona euro a cel putin 1.100 miliarde euro dar si castigarea alegerilor din Grecia de partidul anti-austeritate Syriza, au fost tot atatea motive pentru deprecierea leului.

In ultimele doua saptamani, moneda nationala a revenit pe apreciere, urmare a cresterii  cererii de lei din partea strainilor, care cauta plasamente cu randamente mai mari decat cele din zona euro, unde dobanda este aproape de 0%.

Astfel, cursul euro a coborat ieri, de la 4,4109 la 4,4018 lei, o medie mai scazuta fiind atinsa in septembrie trecut. Ultima data cand cursul s-a aflat sub pragul de 4,40 lei a fost in 1 septembrie.

Piata valutara s-a deschis sub pragul de 4,40 lei, la fel ca la inchiderea de luni, iar volumele de tranzactionare au scazut. Dupa o crestere la un maxim de 4,4130 lei, euro a revenit spre 4,40 lei

Mentinerea pe apreciere a leului ar putea fi temperata de catre BNR, care este multumita de echilibrul de la 4,40 lei/euro. O astfel de interventie a avut loc anul trecut, atunci cand cursul euro incepuse sa scada spre 4,38 lei.

Dupa sase sedinte consecutive de scadere, cursul francului elvetian a crescut ieri de la 4,1766 la 4,1912 lei, in timp ce pe pietele internationale euro fluctua intre 1,046 si 1,054 franci. Fata de data de 14 ianuarie, cand a venit decizia-soc a BNE, francul este mai greu cu peste 12%.

Cursul dolarului american a scazut in atreia sedinta consecutiva, de la 3,8885 la 3,8772 lei.

Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,1313 si 1,1358 dolari, pietele asteptand sa vada cum va rezolva noul guvern de la Atena criza datoriei sale suverane, care se ridica la peste 170 miliarde de euro.

Conform bancii londoneze Barclays euro va ajunge la finalul acestui an la paritate cu dolarul. La randul lor, Bank of America Merrill Lynch estimeaza pentru sfarsitul lui 2015 un raport de 1,1 dolari, iar Credit Suisse anticipeaza un nivel de 1,15 dolari.

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*