Euro si dolarul stagneaza

16 iulie 2015 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Prudenta aratata de investitorii de pe pietele internationale, care asteptau votul din Parlamentul grec in privinta noului plan de ajutor financiar, s-a reflectat si pe piata financiara locala, leul depreciindu-se usor fata de euro si dolar.

Cursul monedei unice a crescut de la 4,4245 lei, minimul ultimelor doua luni si jumatate, la 4,4288 lei.

Dimineata de miercuri a fost favorabila leului, cotatiile coborand de la 4,4120 la 4,4050 lei. Odata atins acest minim, care nu a mai fost inregistrat de la finalul lui aprilie, au aparut marcarile de profit ale speculatorilor, cotatiile crescand pana la 4,4320 lei. La ora 14:00, tranzactiile se realizau la 4,4250 – 4,4280 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0101 la 4,0174 lei, cotatiile lui din piata valutara fluctuand intre 4 – 4,021 lei.

Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,04 si 1,045 franci/euro, a scazut de la 4,2456 la 4,440 lei.

Monedele din regiune se apreciau fata de euro, cea poloneza la 4,128 – 4,138 zloti, iar cea maghiara la 310,2 – 311,1 forinti.

Volatilitatea perechii euro/dolar s-a rezumat la 1,0987 – 1,1036 dolari, investitorii asteptand votul din Grecia, dar si discursul pe care il va tine astazi Janet Yellen, presedintele Rezervei Federale americane, in fata Comisiei de Finante a Camerei Reprezentantilor din SUA, care ar putea lamuri momentul cresterii dobanzilor in cea mai mare economie a lumii.

Atrage atentia un raport al FMI in care se considera ca va fi nevoie de o restructurare a datoriei suverane a Greciei, care sa ii ofere acestei tari o perioada de gratie de 30 de ani. Noul acord, care asteapta aprobarea Parlamentului de la Atena, are o valoare de 86 de miliarde de euro, care se adauga celor 324 miliarde euro imprumutate anterior.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14:00) este realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*