Euro stagneaza la 4,45 lei

eurusdgold-2

Fragilitatea finantelor publice ale Greciei continua sa creeze probleme monedelor de la marginea zonei euro.

In aceste conditii, cursul euro s-a mentinut in jurul pragului de 4,45 lei si chiar a cunoscut o usoara scadere, de la 4,4497 la 4,4488 lei, mai sus cu circa doi bani fata de inceputul saptamanii trecute.

Piata valutara s-a deschis luni, la 4,4450 lei, nivel asemanator cu cel de la inchiderea de vineri. Dupa o scurta scadere la 4,4430 lei, cotatiile au urcat pana la un maxim de 4,4550 lei. In jurul pranzului, euro a revenit sub 4,45 lei, iar la ora 14:00 tranzactiile se realizau la 4,4470 – 4,45 lei.

Media monedei elvetiene, care fluctua pe pietele internationale intre 1,039 si 1,044 franci/euro, a scazut de la 4,2986 la 4,2777 lei.

Dolarul american, ale carui cotatii fluctuau in piata valutara intre 3,965 si 3,997 lei, inregistra cel mai important salt, cursul urcand de la 3,9597 la 3,9839 lei.

Monedele din regiune aveau o evolutie asemanatoare fata de euro. Cea poloneza fluctua intre 4,058 si 4,077 zloti, iar cea maghiara intre 302,4 si 304,8 forinti, valori asemanatoare cu cele de la finalul saptamanii trecute.

Perechea euro/dolar, care a crescut joia trecuta la 1,1392 dolari, inainte de publicarea datelor privind piata muncii din SUA, scadea ieri, la 1,1134 – 1,1207 dolari.

Pe langa imbunatatirea pietei muncii americane, la scaderea euro a contribuit situatia incerta din jurul Greciei, tot mai multi analistii prognozand intrarea, in aceasta vara, in incapacitate de plata a Atenei.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru iunie la 1,1150 – 1,1159 dolari.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*