Euro vrea să sară pragul de 4,8750 lei

14 octombrie 2020 | 0 comentarii |

După o zi de acalmie, ieșirile de capital speculativ din piețele de la marginea zonei euro au provocat deprecierea monedelor locale, iar euro și-a reluat avântul față de leu, arătându-se pregătit să sară pragul de 4,8750 lei.

Cursul euro a crescut marți, de la 4,8718 la 4,8739 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,872 – 4,877 lei.

Ofertele” electoral-populiste ale PSD, fără a specifica care sunt sursele financiare pentru realizarea acestora, vor afecta finanțele, dar vor ieftini și leul, care va atinge noi minime istorice.

La nivelul caselor de schimb ale băncilor, cea mai ridicată cotație de vânzare a euro o practica marți, Banca Românească – 4,9726 lei. BCR utiliza o cotație de vânzare de 4,9480 lei, iar BRD una de 4,9490 lei.

 

Cursul dolarului american a crescut de la 4,1250 la 4,1345 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,072 – 1,075 franci/euro, media ei urcând de la 4,5287 la 4,5387 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,3746 la 5,3939 lei. Evoluția este una conjuncturală, atâta vreme cât joi va fi anunțat rezultatul negocierilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în privința acordului comercial post-Brexit. Un rezultat negativ a pus în gardă Banca Angliei care a trimis luni o scrisoare către instituțiile financiare pentru a afla nivelul lor de pregătire pentru implementarea unei rate cheie negative, măsură care va afecta plasamentele în lira sterlină.

Prețul gramului de aur a urcat de la 255,1347 la 255,3387 lei, în timp ce uncia a coborât pe piețele specializate la 1.910 – 1.924 dolari.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,10%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,12%.

Indicele ROBOR la 12 luni a revenit de la 2,14 la 2,13%.

 

Moneda unică a scăzut ușor față de cea americană, la 1,1779 – 1,1817 dolari, odată cu revenirea stării de aversiune față de risc, tendință de care au profitat și alte valute majore, precum francul elvețian sau yenul japonez.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit ușor, de la 4,4798 la 4,4737 zloți/euro, dar cea maghiară s-a depreciat de la 356,61 la 358,81 forinți/euro.

Bitcoin creștea pe platformele specializate la 11.400 – 11.700 dolari.

 

*Analiza vlutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*