Între prieteni…
Un tip își sună un prieten, în toiul nopții:
– Săndele, știi ce m-am întrebat mereu? Cum reușesc să doarmă oamenii așa înalți ca tine, când este clar că nicio pătură nu îi poate acoperi de la gât până la picioare?
Prietenul îl întreabă, buimac:
– Măi Georgele, ai înnebunit? E 4 dimineața!…
– Aha, deci nu poți să dormi? E din cauza păturii?
***
Doi prieteni care nu s-au văzut de multă vreme se întâlnesc într-un bar.
Unul dintre ei este tare supărat și încearcă să își ascundă lacrimile ce i se scurg pe obraz.
– Ce ți s-a întâmplat? îl întreabă amicul său.
– Nimic, nu pot să-ți povestesc!
– Te ferești tocmai de mine, cel mai bun prieten al tău? Poate te pot ajuta…
– Nu, acum nimeni nu mă mai poate ajuta!
– Dar ce s-a întâmplat?
– Tocmai m-am întors de la o vânătoare din Africa.
– Și?
– Am fost violat de o gorilă, masculul cel mai puternic din grup…
– Și?
– Cinci zile am făcut sex fără pauză… pur și simplu fără să se oprească!
Și începe să plângă în hohote.
– Hai, încearcă să te liniștești, îl consolează prietenul, bine c-ai scăpat cu viață. Ești întreg, asta contează. Eu n-o să spun nimic, nimănui, iar gorila aia nu vorbește!
– Păi, tocmai asta este problema, că nu vorbește, nu scrie, nu telefonează, nu mail, nu SMS, nimic…
***
– Cum a fost în noaptea nunții?
– Catastrofal…
– Ai avut ceva probleme?
– Dimpotrivă. A fost formidabil! Doar că, dimineață, din obișnuință, i-am lăsat 500 pe pernă.
– Aoleu, desigur că s-a înfuriat.
– Nu-i vorba de asta. Închipuie-ți că deși era pe jumătate adormită, mi-a dat 200 rest.
***
Doi prieteni discută la o bere:
– Ieri, nevastă-mea m-a acuzat că i-am stricat ziua de naștere.
– Și tu ce i-ai spus?
– Termină, dragă, cu prostiile! Eu nici măcar n-am știut că e ziua ta!