Leul a început săptămâna pe apreciere

9 februarie 2021 | 0 comentarii |

Piețele internaționale au dovedit prudență la începutul acestei săptămâni, atenția lor fiind îndreptată către politica economică a administrației Biden, evoluție care s-a reflectat și în cazul pieței locale, leul înregistrând aprecieri în linie față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 4,8744 la 4,8740 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau între 4,873 și 4,9777 lei.

Ca de obicei, înainte de anunțarea cursului, volumul de vânzare de valută a crescut, pentru ca apoi cotațiile să revină către valorile maxime. Această evoluție este reflectată cel mai bine de mediile afișate de Banca Centrală Europeană. Maximul monedei unice în raport cu leul, atins luna trecută, a fost de 4,8761 lei, pentru ca în 4 februarie, euro să urce până la 4,8755 lei, ceea ce semnalizează necesitatea deprecierii leului, pentru a regla o parte din disfuncționalitățile din piață, cauzate de criza economică provocată de cea din sănătate.

 

Cotațiile euro/dolar erau, luni, foarte stabile, oscilând între 1,2023 și 1,2055 dolari/1 euro, după ce Janet Janet Yellen, noul secretar al Trezoreriei americane și fostă șefă a Rezervei Federale, a declarat la CNN că administrația Biden dispune de „instrumentele necesare pentru gestionarea acestui risc” (datorat crizei economice, n.red.)

Revenirea euro peste pragul de 1,20 dolari a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,07 la 4,0514 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la rândul ei la 1,083 – 1,084 franci/euro, cursul francului coborând de la 4,5081 la 4,4973 lei.

Media lirei sterline a scăzut de 5,5720 lei, maximul ultimului an, la 5,5475 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut ușor, de la 236,5089 la 236,4315 lei, în condițiile în care valoarea unciei de aur fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.809 – 1.822 dolari, valori apropiate de de cele de vineri seară, după atingerea, pentru scurt timp, a unui minim de 1.794 dolari.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a început săptămâna la 1,54%, valoare identică cu cea de vineri.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,63%.

Indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,73%.

 

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,4978 la 4,4867 zloți/euro, însă a celei maghiare s-a depreciat de la 356,44 la 358,49 forinți/euro.

Bitcoin fluctua pe platforma WorldCoinIndex în culoarul 38.000 – 39.600 dolari, în scădere față de duminică seară când cotațiile s-au apropiat de 41.000 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*