Leul a pierdut tot castigul de luni
Inchiderile de pozitie la care au recurs investitorii, inainte de vacanta prilejuita de Sarbatorile de Craciun, au avut ca efect deprecierea leului in fata principalelor valute.
Cursul dolarului american a atins un nou maxim al acestui an, el crescand de la 3,6433 la 3,6595 lei, un curs mai ridicat, de 3,6611 lei, fiind atins in 16 august 2012. Comparativ cu sfarsitul anului trecut, aprecierea dolarului este de circa 12%. Reamintim ca in iulie 2012, cand euro coborase la 1,2 dolari, ca o consecinta a crizei din Grecia, cursul a atins un maxim istoric de 3,8343 lei.
Cursul euro a crescut la randul sau, de la 4,4674 la 4,4759 lei, astfel ca moneda nationala a pierdut tot castigul pe care il obtinuse acum doua zile. Piata valutara s-a deschis direct pe apreciere pentru euro, la 4,4720 lei, fata de 4,4640 – 4,4670 lei, la inchiderea de luni. Tranzactiile s-au realizat intr-un culoar foarte ingust, cuprins intre 4,4700 si 4,4780 lei. La ora 14:00 cotatiile erau de 4,4730 – 4,4760 lei.
Francul elvetian a recuperat, la randul ei, o parte din terenul pierdut, iar media a crescut de la 3,7120 la 3,7213 lei.
Evolutia de anul viitor a leului va fi, in opinia majoritatii analistilor, una agitata, care va fi influentata, in principal, de politicile monetare de pe cele doua maluri ale Atlanticului.
Analistii care fac parte din CFA Romania anticipeaza, pentru urmatoarele 12 luni, o evolutie depreciativa pentru leu, estimand un curs mediu de 4,48 lei/euro, iar pentru urmatoarele sase luni o medie de 4,46 lei/euro.
Moneda poloneza avea ieri o evolutie asemanatore cu cea a leului, ea depreciindu-se la 4,261 – 4,278 zloti/euro. In schimb, cea maghiara se aprecia la 313,6 – 314,2 forinti, dupa scaderea de luni la 317 forinti/euro.
Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,2223 si 1,2245 dolari, aproape de minimul de 1,2220 dolari, inregistrat vineri si luni.
Euro ar putea scadea sub pragul de 1,22 dolari, in cazul in care cea de a treia estimarea PIB-ului SUA va fi una pozitiva. Aceasta ar permite Rezervei Federale americane sa mareasca dobanzile pana la jumatatea anului viitor, decizie care va creste cererea de dolari, implicit aprecierea monedei americane.
*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D