Leul se menține pe linia de plutire

26 iunie 2020 | 0 comentarii |

Marea Închidere”, cum a fost numită de FMI criza sanitară și economică provocată de pandemie, va aduce la nivel mondial o contracție a PIB de 4,9%, o valoare mai ridicată decât cea anticipată în aprilie, de 3%, conform ultimului raport al instituției financiare. Prognoza PIB pentru 2021 a fost redusă de la 5,8% în aprilie, la 5,4%. Pe de alta parte, piețele se tem că statele vor fi obligate să ia noi măsuri de izolare, din cauza numărului tot mai mare de cazuri noi de persoane infectate cu Covid 19, ceea ce ar putea adânci actuala criză economică.

În contextul în care Ministerul Finanţelor a împrumutat joi, 940 milioane de lei de la bănci, printr-o nouă emisiune de obligaţiuni scadentă în 2024, la o dobândă de 3,51% pe an, leul încearcă să se mențină pe linia de plutire.

Cursul euro s-a menținut lângă pragul de 4,84 lei, în a cincea ședință consecutivă în care a dat semne că va fi depășit recordul istoric de 4,8448 lei, atins în 17 martie. Media euro a scăzut joi, de la 4,8432 la 4,8422 lei. Dacă euro a atins pe piețele asiatice un minim de 4,838 lei, tranzacțiile de pe piața locală au fost realizate în culoarul 4,841 – 4,845 lei.

 

Cursul dolarului american a crescut de la 4,2860 la 4,3126 lei, după ce miercuri cotația lui a scăzut în piața locală până la 4,275 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,064 – 1,068 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să crească de la 4,5355 la 4,5477 lei.

Cursul lirei sterline, care a atins marți minimul ultimelor două luni de 5,3408 lei, a crescut joi de la 5,3611 la 5,3638 lei.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut joi, de la 245,0540 la 244,3854 lei, după ce uncia a coborât pe piețele specializate la 1.760 – 1.768 dolari.

 

Evoluția crescătoare a dobânzilor interbancare s-a temperat, după câteva săptămâni în care au fost atinse minimele ultimilor doi ani, iar valorile de joi erau egale cu cele din ședința precedentă.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 2,20%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,25%.

Indicele ROBOR la 12 luni s-a menținut la 2,35%  -nivel stabilit la începutul săptămânii.

 

Cotația oficială a monedei maghiare a urcat la 353,84 forinți față de cea unică, mai sus cu circa 9 forinți comparativ cu acum o săptămână. Moneda poloneză s-a tranzacționat în culoarul 4,447 – 4,462 zloți.

În contextul actualei crize globale geerate de pandemie, plasamentele în monedă americană, considerată „refugiu”, s-au majorat, iar euro a scăzut la 1,1215 – 1,1261 dolari.

Bitcoin scădea joi pe platformele specializate la 9.000 – 9.300 dolari, după creșterea de marți la aproape 9.800 dolari.

 

*Analiza vlutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*