Crește presiunea pe leu

19 iunie 2020 | 0 comentarii |

Prudența a revenit pe piețele financiare, pe fondul posibilității apariției unui al doilea val al pandemiei, odată cu redeschiderea majorității statelor. Aceasta a determinat o creștere a plasamentelor în „refugii” precum dolarul american, francul elvețian, aurul sau yenul japonez. În acest context, nivelul apetitului pentru risc a devenit deosebit de volatil, ceea ce influențează negativ evoluția monedelor emergente, inclusiv a leului.

Cursul euro a crescut joi, de la 4,8350 la 4,8394 lei, într-o ședință în care cotațiile au urcat la 4,834 – 4,842 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,3049 la 4,2998 lei, însă cotația lui a atins un maxim de 4,31 lei.

 

Moneda elvețiană și-a menținut tendința de apreciere, ea fluctuând joi între 1,066 – 1,069 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,5291 la 4,5311 lei.

Media lirei sterline a continuat să coboare, ea alunecând de la 5,3938 la 5,3759 lei, în condițiile în care Banca Angliei utilizează un nivel al dobânzii sale cheie de 0,1%.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 237,4893 la 238,8513 lei, în condițiile în care uncia a urcat pe piețele specializate la 1.719 – 1.736 dolari.

 

După o evoluție constant descendentă, indicii ROBOR s-au stabilizat la valorile de miercuri.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, o valoare mai mică de 2,13% fiind înregistrată în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, cel mai redus nivel începând cu 25 ianuarie 2018.

Indicele ROBOR la 12 luni a stagnat la 2,35%.

 

În regiune, moneda poloneză s-a depreciat față de euro la 4,449 – 4,468 zloți, iar cea maghiară, la 344,2 – 345,94 forinți.

Euro a scăzut joi la 1,1225 – 1,1261 dolari, după ce băncile din zona euro au împrumutat 1.310 miliarde euro de la BCE în cadrul programului de refinanțare pe termen lung.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate într-un culoar foarte îngust, 9.400 – 9.500 dolari.

 

*Analiza valutară zilnică (cuprinde date și informații valabile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*