Neintelegerile Guvernului cu FMI pun leul sub presiune

8 decembrie 2014 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Volatilitatea raportului euro/leu din ultima saptaman nu a fost mare, tendinta de usoara apreciere a leului fiind inversata de neintelegerile aparute intre guvern si FMI in privinta bugetului pe anul viitor.

Decembrie a debutat cu o medie a euro de 4,4292 lei, aceasta coborand joi, la un minim 4,4269 lei. Tendinta s-a inversat vineri, cursul crescand la 4,4315 lei, intr-o sedinta in care piata s-a deschis la 4,43 lei. Minimul a fost de 4,4290 lei, pentru ca seara cotatiile sa urce la un maxim de 4,4390 lei.

La deprecierea leului au contribuit mai multi factori, precum acordul cu FMI, dar si decizia BCE de a amana momentul declansarii programului de relaxare cantitativa.

FMI solicita guvernului Ponta ca deficitul begetar in numerar, de anul viitor, sa fie de 0,9%, in timp ce oficialii romani doresc unul de 1,9% sau chiar mai mare.

Pe de alta parte, Mario Draghi, presedintele BCE, a declarat ca institutia va evalua abia in trimestrul urmator masurile de stimulare a economiei, precum programul de achizitii de obligatiuni guvernamentale sau ale companiilor din zona euro, care va  avea darul de a ieftini euro, anticipandu-se pentru anul viitor o scadere la 1,20 dolari.

Aceste masuri neconventionale sunt necesare, dupa ce BCE a redus estimarea de crestere a economiei la 0,8% in acest an si 1% in 2015. La randul ei, Bundesbank a coborat prognoza de crestere a economiei germane in 2015, la 1% fata de 2% in iunie, dupa ce in trimestrul al treilea din acest an PIB-ul a crescut cu numai 0,1%.

De altfel, Stanley Fischer, viceprese­dintele Rezervei Federale americane, a recomandat BCE sa urmeze exemplul Fed si sa tipareasca bani, pentru a stimula economia europeana.

Cursul dolarului american a crescut in 4 decembrie la 3,5946 lei, o medie mai ridicata, de 3,5999 lei fiind atinsa in 22 august 2012. La finalul perioadei, media a scazut la 3,5865 lei.

Media francului elvetian a crescut de la 3,6786, la inceputul saptamanii trecute, la 3,6860 lei, la finalul ei.

Perechea euro/dolar a scazut de la 1,2475 dolari, la inceputul perioadei, la 1,2271 dolari, la finalul ei, cotatie care nu a mai fost atinsa de la jumatatea lui august 2012. Pietele americane au inchis saptamana la 1,2283 dolari.

Caderea euro a fost provocata de anuntul privind crearea in SUA, in noiembrie,  a 321.000 noi locuri de munca, cel mai ridicat nivel incepand cu ianuarie 2012, iar rata somajului a scazut la 5,8%.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pe martie la 1,2284 – 1,2459 dolari, pe iunie la 1,2326 – 1,2399 dolari, respectiv la 1,25 dolari pe septembrie viitor. Uncia de aur cu scadenta la finalul lunii a fluctuat intre 1.192 si 1.212 dolari.

Analiza saptamanala valutara & futures (cuprinde perioada 2-5 decembrie) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*