O analiză BT anticipează o medie a euro de 4,93 lei în 2021

6 decembrie 2021 | 0 comentarii |

În ulimele trei ședințe de tranzacționare ale săptămânii precedente, leul a profitat de reducerea aversiunii față de risc manifestată la nivel regional, excepție făcând Turcia.

Vineri, cursul euro a fost stabilit la 4,9487 lei, într-o ședință în care tranferurile s-au realizat în culoarul 4,946 – 4,951 lei, cu închiderea la 4,948 lei.

Analiștii Băncii Transilvania prognozează într-un raport recent că „în ceea ce privește cursul mediu anual EUR/RON previziunile actualizate (prin încorporarea celor mai recente evoluții macro-financiare) indică perspectiva continuării tendinței ascendente pe termen mediu – niveluri medii anuale de 4,93 în 2021, 4,99 în 2022, respectiv 5,06 în 2023”. Valoarea calculată de analiștii BT este apropiată de media anuală, de 4,92 lei/euro, anticipată de CNSP pentru 2021, în prognoza sa de toamnă.

În schimb, sondajul efectuat în noiembrie în rândul membrilor CFA România indică pentru orizontul de 6 luni o valoare medie a anticipaţiilor de 4,9986 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului a scăzut de la 5,0547 lei/euro, la 5,0329 lei pentru un euro. În același timp, rata anticipata a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a crescut la o valoare medie de 5,43%.

 

Vineri, publicarea datelor privind piața muncii din Statele Unite, care arată că au fost create 210.000 noi locuri de muncă în noiembrie, în timp ce analiștii anticipau 525.000, a avut ca efect deprecierea monedei americane, de la 1,1266 la 1,1333 dolari/euro, cu închiderea piețelor de peste Ocean la 1,1316 dolari. Minimul săptămânii a fost atins însă marți, când valoarea euro a fost de 1,1236 dolari.

Considerată drept un „refugiu sigur”, moneda elvețiană s-a apreciat vineri la un maxim al ultimilor șase ani și jumătate, de 1,038 franci/euro, iar media a atins un nou record, de 4,7595 lei.

Înmulțirea infectărilor cu Covid-19 din Regatul Unit a provocat deprecierea lirei sterline față de euro, astfel că media monedei britanice a scăzut la sfârșitul perioadei analizate la 5,8121 lei.

Cererea de metal galben s-a redus după declarațiile oficialilor Fed referitoare la înăsprirea politicii monetare cu scopul de a tempera majorarea inflației. Uncia s-a tranzacționat vineri între 1.767 dolari (minim al ultimei luni) și 1.786 dolari. În piața locală, prețul gramului de aur a încheiat săptămâna la 249,2179 lei, față de 255,1246 lei, la sfârșitul celei precedente.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat vineri la 2,66%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,85 la 2,86%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 2,95 la 2,96%.

 

Bitcoin s-a apropiat, la începutul lunii trecute, de 70.000 dolari, după care marcările de profit și creșterea interesului pentru dolar au provocat o scădere constantă. Aceasta s-a amplificat sâmbătă, când a fost atins un minim de aproape 43.000 dolari. Deprecierea s-a datorat interesului arătat de investitori față de titlurile Trezoreriei americane, aceștia mizând pe creșterea dobânzilor de peste Ocean. Duminică dimineață, moneda digitală fluctua între 48.400 și 49.800 dolari.

Ether a scăzut sâmbătă la circa 3.500 dolari, dar și-a redus pierderile la 4.070 – 4.240 dolari, duminică dimineață. Reamintim că ether a testat pragul de 4.900 dolari în prima decadă a lui noiembrie.

 

*Analiză valutară săptămânală (cuprinde perioada 29 noiembrie – 3 decembrie) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*