Operatie „imposibila”, realizata cu succes la Constanta

Interventia a avul loc la clinica privata Ovidius Clinical Hospital si a fost realizata de o echipa complexa de specialisti.

 

OCH ovidiusIn palmaresul uneia dintre cele mai importante unitati medicale private din zona Dobrogei s-a adaugat, zilele trecute, o noua performanta chirurgicala. Aici a fost realizata, in premiera, o operatie care, conform majoritatii tratatelor de medicina, ar fi fost imposibil de efectuat.  Totusi, o echipa de specialisti a reusit in doar doua ore sa extirpe o tumora care punea in pericol viata unei paciente de 65 de rani, rasturnand astfel teoriile cu privire la imposibilitatea realizarii acestui gen de interventie. Operatia a avut loc la Ovidius Clinical Hospital, un spital privat din Constanta, iar succesul interventiei se datoreaza unei echipe condusa de medicul Vladislav Brasoveanu, de la Clinica de Chirurgie Generala si Taransplant Hepatic a Institutului Clinic Fundeni, echipa din care au mai facut parte chirurgii Nicolae Ciufu si Paris Stamule, impreuna cu anestezistii Alina Moldovan si Roxana Mardare. Acestia au extirpat cu succes o tumora localizata in capul pancreasului pacientei de 65 de ani, care a ajuns la clinica din Constanta dupa ce fusese consultata si de alti medici care ii spusesera ca operatia este imposibil de realizat.

 

operatie ochFemeia ajunsese la medic din cauza unor dureri abdominale difuze, iar cu ocazia investigatiilor la care a fost supusa a fost depistata formatiunea tumorala, cu dimensiunea de 4,5 centimetri, care aparuse in capul pancreasului, invadand in acelasi timp si doudenul, comprimand vena cava si aflandu-se in contact direct si cu vena mezenterica superioara, pe care, de asemenea, ar fi comprimat-o in cazul in care ar fi crescut in dimensiune. Astfel de tumori cefalopancreatice nu constituie o noutate, cazuri asemanatoare fiind prezentate in mai multe tratate de medicina. Conform specialistilor, tratatele respective arata insa ca extirparea unei astfel de tumori este, practic, imposibila, iar o operatie in acest sens ar avea sanse aproape nule de reusita. In cazul in care nu ar fi fost operata, pacienta ar mai fi trait maxim 6 luni, timp in care starea sa de sanatate s-ar fi agravat progresiv, iar durerile abdominale ar fi devenit insuportabile.

 

Dr. Vladislav Brasoveanu

Dr. Vladislav Brasoveanu

Cu acest prognostic sumbru, pacienta s-a adresat si medicilor de la clinica din Constanta, care au decis sa o supuna interventiei chirurgicale pentru extirparea tumorii. A fost solicitat in acest sens sprijinul medicului de la Fundeni, Valdislav Brasoveanu, datorita experientei sale.

Intrucat clinica modernizata recent dispunea de toate dotarile necesare efectuarii unei astfel de interventii in premiera, echipa coordonata de medicul bucurestean a intrat in sala de operatii si a reusit, in timp record, sa extirpe tumora pacientei.

La 10 zile de la operatie, femeia a fost deja externata si urmeaza un tratament medicamentos de recuperare, fiind in continuare monitorizata de medici. „Evolutia postoperatorie a pacientei este mai mult decat satisfacatoare. Aceasta a fost externata la doar 10 zile de la interventie si va urma un tratament medicamentos specific. Asteptam si rezultatul examenului histopatologic si in continuare ea este luata in evidenta de echipa de medici specialisti de la OCH. De obicei, aceste interventii nu se fac in clinici private, din cauza riscurilor si complicatiilor care pot aparea. Acum nu este cazul sa vorbim de astfel de lucruri, pentru ca aici exista dotarile, precum si personalul medical foarte bine pregatit, pentru astfel de situatii. Pacienta si-a dorit foarte mult sa fie operata aici”, a dclarat medicul Vladislav Brasoveanu.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*