Orice lege care ameninta bancile are ca efect deprecierea leului

10 octombrie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Zilele acestea asistam la repetarea scenariului din lunile februarie – aprilie, atunci cand bancile comerciale, carora li s-au alaturat voci din BNR, trambitau ca votarea si aplicarea Legii „Darii in plata” va avea ca efect destabilizarea sistemului financiar.

Mai mult, in ziare apareau texte cu chenar negru (ferpar), care anuntau ca asupra Romaniei se va revarsa o mare napasta, chiar daca bancile stau pe un munte de cash cu care nu stiu ce sa mai faca.

Noua marota a bancilor, care nu mai sunt locale cu exceptia catorva, este legea conversiei creditelor in franci elvetieni. Este o situatie cu care s-au confruntat si zlotul sau forintul atunci cand au fost votate legi asemanatoare de catre Parlamentele suverane.

Iar vina este data pe situatia din pietele internationale, unde niste computere lasate sa functioneze de capul lor au prabusit lira sterlina („flash crash”) la 1,1491 dolari, un nou minim al ultimilor 31 de ani. Sau, de iesiri de pe titlurile de stat romanesti, investitorii fiind „speriati” de indrazneala de a se ameninta monopolul bancilor.

Iesiri de capital care au loc exact cand agentia de rating Standard&Poor’s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei pe termen lung si scurt, in valuta si in moneda locala, la BBB-/A-3, cu perspectiva stabila.

Cu atat mai „ciudata” este evolutia leului, in conditiile in care BNR a micsorat recent rezervele minime in valuta ale bancilor de la 12 la 10%.

Aceste miscari au produs cresterea cursului euro de la 4,4484 lei, la inceputul saptaanii trecute, la 4,4949 lei, la finalul ei, care reprezinta maximul ultimelor trei luni.

La sfarsitul intervalului, piata s-a deschis la 4,4770 lei, iar tranzactiile s-au realizat intre 4,4610 si 4,5150 lei, cu inchiderea la 4,5090 – 4,5120 lei. Nu este de asteptat ca BNR sa intervina in piata, avand in vedere ca culoarul de fluctuatie acceptat este +/- 3%.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9591 lei, la inceputul perioadei analizate, la 4,0411 lei, maxim al ultimelor doua luni, la finalul ei, intr-o sedinta in care cotatiile au fost cuprinse intre 4,013 si 4,055 lei.

Media monedei elvetiene, care a fluctuat pe pietele internationale intre 1,09 si 1,098 franci/euro, a incheiat intervalul la maximul ultimelor doua luni, de 4,1160 lei.

Perechea euro/dolar a scazut de la 1,1244, la inceputul saptamanii, la 1,1104 dolari, la finalul acesteia, ca efect al deprecierii semnificative a lirei sterline. Odata trecut efectul psihologic euro a revenit pe crestere si a inchis pe pietele americane la 1,1201 dolari.

Schimbarea de directie a survenit dupa publicare datelor privind piata muncii din SUA, unde numarul de slujbe noi a scazut luna trecuta la 156.000, iar somajul a urcat de la 4,9 la 5%.

Uncia de aur a cunoscut cea mai proasta saptamana din acest an, pretul ei coborand la Londra pana la 1.241 dolari, minimul ultimelor patru luni.

 

*Analiza saptamanala valutara & futures (cuprinde perioada 3 – 9 octombrie), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*