Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae: Responsabilitate pentru sanatate

6 februarie 2019 | 1 comentariu |

Acordarea unui rol central responsabilității individuale în politicile de sănătate este însoțită de riscuri majore și nu îmbunătățește starea de sănătate.

 

Prof. dr. Vasile Astarastoae

Observ cu îngrijorare cum, în spațiul public, se induce ideea acceptabilității politicilor de culpabilizare a pacienților și de sancționare a acestora în diferite condiții. Se încearcă să se eludeze responsabilitatea socială a statului, privind asigurarea sănătății, transferându-se integral asupra cetățenilor. Apar tot felul de proiecte de legi prin care se urmărește sancționarea, inclusiv, cu închisoare a celor care „nu respectă indicațiile medicale” fără a se spune nimic de obligațiile organizatorilor de sănătate. Acest lucru ridică probleme etice.

Etica politicilor de sănătate constă în parte și în a răspunde la întrebarea: cine este responsabil pentru menținerea sănătății?

Se afirmă că numai alegerile individuale, în ceea ce privește stilul de viață sănătos, sunt cele mai importante în obținerea de rezultate pozitive. Plasarea responsabilității numai asupra indivizilor și tragerea lor la răspundere, pentru ce fac și ce nu fac pentru a își menține sănătatea, este o idee cu implicații profunde asupra politicilor de sănătate. Ea nu este nouă.

În anii ’70, multe guverne incapabile să protejeze sănătatea cetățenilor au început să atragă atenția asupra noțiunii de responsabilitate personală în sănătate, de datorie față de propria persoană. Nu a trecut mult timp pentru ca unii specialiști în politici de sănătate să identifice și o datorie personală pentru terțe părți, deoarece boala unui individ plasează costuri financiare și nonfinanciare asupra celor care trebuie să finanțeze sistemele sanitare. Neasumarea acestor obligații suplimentare trebuie deci sancționată. S-au elaborat și criterii de implementare: o persoană poate fi trasă la răspundere pentru cauzarea unei boli în condițiile în care acțiunile care au condus la dezvoltarea bolii au fost voluntare. În asemenea cazuri, se afirmă că nu este etic ca societatea sau terțe părți să suporte costurile bolii. Au fost extinse condițiile de culpabilitate, susținându-se că responsabilitatea depinde nu numai de cât de voluntară este acțiunea, dar, de asemenea, dacă comportamentul respectiv a fost făcut în beneficiul altora sau pentru propria gratificare.

Aceste măsuri au ridicat semne de întrebare printre bioeticieni, care erau preocupați de concepte precum echitate, solidaritate și nu de „blamarea victimei” în îngrijirile medicale, deoarece oamenii trebuie să primească îngrijiri bazate pe nevoile lor medicale și nu legate de comportamentul lor.

Bioeticianul Daniel Callahan a criticat vehement politicile de sănătate care supraevaluează responsabilitatea individului. El argumentează că politicile care implică doar acțiuni și sancțiuni adresate indivizilor (pentru a conduce la îmbunătățirea stării de sănătate a populației) sunt cel puțin discutabile din punct de vedere etic, deoarece există alți factori psihologici, structurali și situaționali care joacă un rol cauzal. Comportamentul individual considerat nesănătos nu este total voluntar, iar boala este totdeauna determinată și de alți factori în afara comportamentului considerat nesănătos. În opinia lui Callahan, mesajele, care se depărtează de la aceste reguli ridică semne majore de întrebare din punct de vedere etic, deoarece ele ar putea implica o atribuire disproporționată a culpabilității mai ales atunci când politicile respective vizează grupuri sociale foarte vulnerabile. Asemenea mesaje ar putea promova fatalism și sentimente de vinovăție. De exemplu, grupurile sociale foarte sărace, care din punct de vedere financiar nu își pot permite o dietă sănătoasă.

Alt autor, Syme, a arătat că oamenii cu statusuri socio-economice scăzute au corespunzător mai puține oportunități de a controla circumstanțele și evenimentele care afectează viața lor. Prin contrast, persoanele cu statusuri socio-economice crescute (venituri mai mari și putere discreționară mai mare în societate, control mai mare asupra muncii) au mai multe oportunități de a-și controla destinul. Aceste oportunități se translează la nivel populațional într-un comportament mai sănătos și rezultate de sănătate mai bune.

Plasarea responsabilității pe individ ridică probleme etice legate de blamarea victimelor și care pot fi analizate din perspectiva principiului de a nu cauza rău (primum non nocere).

Este etic să adaugi la suferința unui individ cauzată de boală și suferința morala că este de vină pentru ce i se întâmplă?

Este etic să spui oamenilor că ei trebuie să adopte comportamente considerate sănătoase, în condițiile în care ei nu pot face asta din motive de constrângeri sociale externe?

Întrebările sugerează în fapt o altă întrebare semnificativă: Este etic să plasăm povara responsabilității pe individ și prin urmare să exceptăm instituțiile sociale și a celor de la putere de responsabilitate?

Prin definiție, noțiunea de responsabilitate include necesitatea de a face anumite alegeri dintre opțiuni și înclinații care sunt în conflict și de multe ori competitive. Prezumția falsă este că individul este conștient și posedă mijloacele necesare să facă o acțiune și este complet liber în a nu se angaja într-o acțiune considerată periculoasă pentru sănătate. Este oare așa?

În plus, un argument cultural pentru responsabilitatea socială și nu numai individuală: cultura actuală promovează un comportament nesănătos (reclame TV pentru mâncare nesănătoasă, ușurința cu care se licențiază fast food-uri care au invadat societatea etc.)

Politicile de sănătate în România nu încurajează un proces deliberativ și în consecință nu promovează responsabilitatea. Ele au toate șansele să fie represive și normative fără a produce în fapt efectele scontate la nivel social. Ele riscă să se focuseze pe nivelul individual, omițând impactul factorilor sociali asupra comportamentului individual precum și asupra stării de sănătate.

În concluzie, acordarea unui rol central responsabilității individuale în politicile de sănătate este însoțită de riscuri majore și nu îmbunătățește starea de sănătate.

 

*Prof. Univ. dr. Vasile ASTARASTOAE este medic Medicină legală, doctor în medicină, profesor Facultatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Are o carieră academică impresionantă, ocupând o perioadă îndelungată funcții de conducere în Senatul UMF Iași. A fost președinte al Colegiului Medicilor din Romania, este membru al numeroase organizații profesionale științifice naționale și internaționale, are zeci de lucrări științifice publicate și este unul dintre puținii specialiști români în Bioetică. 

 



Comentarii (1)

  1. Dr Dr C C POPESCU spune:

    Hotul cu un pacat, pagubasul cu o mie, valabil si in acest caz!
    Aveti dreptate mult stimate coleg!

Adaugati un comentariu


 

*