Războiul din Ucraina a depreciat leul

25 februarie 2022 | 0 comentarii |

Atacarea Ucrainei de către Rusia a bulversat piețele financiare internaționale, unde au crescut plasamentele în activele considerate drept „refugii”, precum dolarul american, yenul japonez, francul elvețian sau metalul galben. Eforturile BNR de a menține stabilă piața valutară a făcut ca deprecierea monedei naționale să fie însă de mică dimensiune, comparativ cu alte monede din regiune.

Cursul euro a fost stabilit la 4,9489 lei, față de 4,9463 lei, în ședința de miercuri. Tranzacțiile s-au realizat joi, în culoarul 4,947 – 4,954 lei. În acest moment există posibilitatea ca media monedei unice să treacă de 4,95 lei în următoarele zile, în funcție de modul în care se va rezolva criza ucraineană.

Majoritatea participanților la ultimul sondaj realizat de CFA România anticipează deprecierea leului. Valoarea medie pentru orizontul de 6 luni este de 5,0159 lei/euro, iar pentru orizontul de 12 luni de 5,0761 lei/euro.

 

Piața monetară a răspuns la evoluțiile externe, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 3,56 la 3,61%, valoare care s-a mai înregistrat în februarie 2014.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,80 la 3,88%, nivel care a mai fost atins de la sfârșitul lui septembrie 2013.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,94 la 3,98%.

 

Aversiunea față de risc a amplificat cererea de monedă americană, iar euro a scăzut de la 1,3313 la 1,1155 dolari.

Media dolarului american a crescut în piața locală, de la 4,3564 la 4,4262 lei.

Cursul monedei elvețiene a atins un nou record, de 4,7920 lei, după ce aceasta s-a apreciat la 1,029 franci/euro.

Media lirei sterline a crescut de la 5,9234 la 5,9418 lei.

Valoarea unciei de aur a urcat joi la 1.935 – 1.973 dolari, ceea ce a provocat creșterea prețului gramului de aur de la 265,4617 la maximul istoric de 280,2920 lei.

 

Moneda poloneză s-a depreciat de la 4,5352 la 4,6284 zloți/euro, iar cea maghiară de la 356,55 la 364,45 forinți/euro.

 

Criptomonedele au avut de suferit la rândul lor. Bitcoin a scăzut la 34.360 – 37.430 dolari, iar ether la 2.300 – 2.595 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*