Scadere minima a leului

5 septembrie 2017 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Ultimul test nuclear al Coreei de Nord, care a implicat o bomba cu hidrogen miniaturizata ce a provocat un cutremur de 6,2 grade, a avut ca efect cresterea aversiunii fata de risc, ceea ce a dus la deprecierea activelor emergente si majorarea investitiilor in cele considerate drept „refugiu”, precum francul elvetian, yenul japonez sau aurul.

Leul a avut una dintre cele mai mici deprecieri din regiune. Evolutia este rezultanta pierderilor suferite in zilele precedente dar si interventiilor punctuale ale BNR, care are plasat punctul de rezistenta la 4,6 lei/euro.

Cursul monedei unice a crescut luni, de la 4,5945 la 4,5949 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,593 si 4,597 lei. Cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,596 – 4,599 lei.

Media dolarului american a scazut de la 3,8630 la 3,8558 lei, cotatiile fluctuand intre 3,854 si 3,873 lei.

Moneda elvetiana se aprecia pe pietele internationale la 1,139 – 1,143 franci/euro, iar cursul ei a crescut de la 4,0227 la 4,0281 lei.

In regiune, moneda poloneza se deprecia fata de cea europeana la 4,243 – 4,265 zloti iar cea maghiara, care cocheta recent cu scaderea sub pragul de 300 de forinti, fluctua antre 305,3 – 306,1 forinti.

In ultimele luni, dolarul american si-a pierdut din statutul de „moneda sigura”, ca o consecinta a scandalurilor care macina echipa Trump si a lipsei punerii in aplicare a programelor economice si sociale care au fost promise in campania electorala.

Pietele americane s-au inchis vineri seara la 1,1860 dolari, insa euro a crescut luni, la 1,1875 – 1,1922 dolari.

Pretul  unciei de aur a urcat puternic, la circa 1.342 dolari, cel mai ridicat nivel incepand cu septembrie 2016, cand existau incertitudini privind rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14.00) este realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*