Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Concursul literar destinat studenților de la UMF Carol Davila și-a desemnat câștigătorii
Evenimentul, aflat la a doua ediție, poartă numele medicului, filosofului și poetului buzoian Vasile Voiculescu. Concursul de creație literară Vasile Voiculescu, destinat exclusiv studenților Universități de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila, și-a desfășurat, pe parcursul lunii trecute, cea de-a două ediție, încheiată cu festivitatea de premiere găzduită de aula Bibliotecii Centrale Universitare. Ediția […]