Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Prima analiză de impact a investițiilor în controlul cancerului în România
Cercetarea va fi realizată de ASE București, cu sprijinul MSD, având ca obiective și o analiză completă a costurilor indirecte ale cancerului în România și a impactului unui pachet integrat de intervenții pentru controlul afecțiunilor oncologice. În contextul în care costurile indirecte extrem de ridicate ale cancerului cresc povara bolii atât asupra societății, economiei, cât […]
Aplicarea unei fiscalități diferite în agricultură, provocarea pe care dr. Dănuț Păle a lansat-o rectorului ASE București
Deputatul buzoian consideră că „agricultura poate reprezenta o opțiune interesantă și provocatoare” pentru economie și sănătate și nu doar„ o alternativă în lipsa a altceva mai bun”. Academia de Studii Economice din București a găzduit vineri, 30 martie, o dezbatere cu tema „Viitorul Politicii Agricole Comune în contextul noului cadru financiar multianual”, la care au […]