Un zâmbet pentru… o minune

Poveștile terapeutice au un rol mai important decât am crede, în viața tuturor și mai ales a copiilor. Faptele din jurul nostru pot fi transformate în povești din care se pot învăța modele comportamentale si valori morale. Copilul nu știe să își exprime sentimentele prea de bine, nici noi, adulții nu prea știm, dar povestea terapeutică poate scoate la iveală emoții, gânduri, sentimente ce riscă să rămană ascunse în subconștient.

Așa că astăzi vom profita și noi de trei astfel de povești, ca să ne facem ziua mai frumoasă și să zâmbim…

 

O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Erau 12 lei și 50 de bani. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.

– Ce vrei? – a întrebat-o, oarecum enervat, farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de mulți ani?

Atunci fetița i-a spus:

– Vreau să-ți vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav și pentru care vreau să cumpăr o minune.

– Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni!, i-a răspuns farmacistul.

– Știți, a spus fetița, fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…

***

Un rege a mers la grădina lui și a descoperit că arborii, arbuștii și florile lui erau pe moarte.

Stejarul i-a spus că e pe moarte deoarece nu va putea fi la fel de înalt ca și pinul. Revenind la pin, el a constatat că acesta era căzut pentru că nu a putut da struguri ca și vița-de-vie. Și vița-de-vie era pe moarte deoarece, nu a putut înflori ca trandafirul. Trandafirul plângea pentru că nu putea fi înalt și puternic precum stejarul.

Apoi, el a găsit o căpșună, înflorită și mai proaspătă ca niciodată.

– Cum se face că tu crești atât de sănătoasă în această grădină uscată și sumbră? întrebă împăratul .

– Nu știu. Poate pentru că am presupus întotdeauna că atunci când m-ai plantat, ai vrut căpșuni. Dacă ai fi vrut un stejar sau un trandafir, ai fi plantat. Din acel moment am spus, „voi încearca să fiu căpșună, cum pot eu mai bine, fără a mă compara cu altcineva” răspunse căpșuna.

Acum e rândul tău. Ești aici pentru a contribui cu „parfumul” tău. Uită-te doar la tine. Nu-i nici o șansă de a fi altcineva! Te poţi bucura și înflori udându-te cu dragoste de sine, sau te poţi vesteji în propria pedeapsă …

***

Ionel este bolnăvior. Îl doare capul şi are roşu în gât. Ar vrea să se facă bine, deoarece bicicleta îl aşteaptă-n curte. Dar, nu poate ajunge până acolo.

De ce? Îi este frică! De cine? De vreun câine? Nu! De vreo pisică? Nu! De cloşca cu pui şi cocoşul pintenat? Nu! Lui Ionel îi este frică de …medicamente şi ochii îi sunt în lacrimi. Da, sigur, el ştie că ele îi fac bine dar, cu toate acestea, nu-i plac, nu le vrea şi nu şi le doreşte deloc. Şi uite aşa, Ionel nu se poate face bine şi ruşinat, recunoaşte că are nevoie de ajutor.

– Cine mă poate ajuta? suspină el cu neîncredere, sperând săl audă cineva.

– Noi, noi, auzi un glas venind deaproape.

– Cine sunteţi voi? întrebă Ionel privind în jur.

– Suntem Siropel şi Tabletiţa, făcură cei doi de pe noptieră, salutându-l cu zâmbetul de la dop şi până la ambalaj.

Ionel se uită la ei cu teamă. Oare ce-i vor face?

Dar, Siropel şi Tabletiţa care ştiau că Ionel e speriat şi bolnăvior, s-au aşezat pe scăunelele de lângă patul lui, spunându-i:

– Ştii, de noi să nu-ţi fie frică, deoarece te vom ajuta să te faci bine. Te tratăm c-o poezioară-medicament. Ascultă-ne o clipă: „Eu sunt Tabletiţa, Deschide guriţa, Şi mă-nghite uşurel Cu un strop de Siropel, Bravo ţie, drag Ionel!”

-Vezi, nu e greu deloc. Noi avem: gust bun, miros plăcut şi frumos, suntem colorate şi în sticluţe îmbrăcate. Dacă ne asculţi şi devii prietenul nostru, te vom ajuta să te-ntorci foarte repede în curte.

 – Şi ce trebuie să fac? întrebă Ionel privindu-şi noii prieteni cu multă încredere.

– O nimica toată, doar să-nveţi poezioara, spuseră vesele, Siropel şi Tabletiţa sărind înapoi pe noptieră. Hai să repetăm împreună. Vrei? Ura!

Şi cei trei, s-apucară să spună poezia aşa că, încetul cu încetul, Siropel şi Tabletiţa, l-au ajutat pe Ionel să se facă bine.

Unde este acum Ionel? Cum unde ?! În curte, cu bicicleta.

Şi prietenii lui, Siropel şi Tabletiţa?

Ei, aceştia stau cuminţi şi fericiţi în dulăpiorul cu medicamente. Sunt siguri că Ionel s-a lăudat cu ei la toată lumea şi de aceea nu mai plânge nici o batistă şi nu mai strănută nici un pantof…

(După  Maria Dorina Pasca)

 

*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet și va fi tratată ca atare.