Volatilitate redusă a euro. Noi modificări la ROBOR

17 aprilie 2019 | 0 comentarii |

În contextul unei aversiuni față de risc reduse pe piețele internaționale, atât leul cât și celelalte monede din regiune aveau, marți, o evoluție calmă.

Cursul euro a scăzut de la 4,7618 la 4,7599 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,756 – 4,762 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,762 lei.

Media dolarului american a crescut de la 4,2072  la 4,2168 lei, iar cotațiile din piață fluctuau între 4,207 și 4,22 lei.

Reducerea aversiunii față de risc a făcut ca moneda elvețiană să continue procesul de depreciere pe piețele internaționale, coborând la  1,134 – 1,137 franci/euro, iar cursul ei a scăzut de la 4,1990 la 4,1939 lei.

După scăderea de peste un leu de acum două zile, creșterea dolarului pe piețele internaționale a făcut ca prețul gramului de aur să urce marți, de la 173,9897 la 173,9977 lei, chiar dacă uncia de aur a coborât la 1.284 dolari față de 1.288 dolari, luni seară. Evoluția prețului aurului pe piața internă ar putea fi influențată, în perioada următoare, de decizia repatrierii rezervelor de aur ale BNR, pentru care Comisia de Buget a Camerei Deputaților a dat, deja, aviz favorabil, decizie pe care însă guvernatorul Mugur Isărescu o dezaprobă. Guvernatorul Băncii Naţionale i-a trimis, chiar, o scrisoare președintelui PSD, prin care îi explică de ce nu susţine proiectul prin care Liviu Dragnea și Şerban Nicolae au propus repatrierea rezervei de aur a României.

 

În piața monetară locală atrage atenția creșterea constantă a randamentelor la titlurile de stat, consecință a majorării prețurilor, rata inflației crescând luna trecută la 4%. Statul a acceptat, săptămâna trecută, pentru titlurile cu scadența la 10 ani, un randament de 4,93%, majorarea din primele luni ale anului fiind de 2,8%.

De asemenea, Comisia de buget-finanţe a Senatului a avizat favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG de modificare a ROBOR, prin care noul indice ROBOR ar putea fi aplicat și creditelor aflate în derulare.

Indicele ROBOR la trei luniutilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, pentru a doua ședință consecutivă, la 3,38%. La rândul său, indicele ROBOR la șase lunifolosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,41%, valoare stabilită acum două zile.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a revenit de la 3,50 la 3,49%, iar cel la 12 luni, de la 3,54 la 3,53%.

Monedele din regiune s-au apreciat la rândul lor față de euro. Cea poloneză se întărea la 4,272 – 4,283 zloți, iar cea maghiară la 319,4 – 320,7 forinți.

Perechea euro/dolar era stabilă, tendința find una descendentă pentru euro, consecință a prognozelor privind evoluția economiei mondiale. Tranzacțiile se realizau în culoarul 1,1281 – 1,1315 dolari, chiar dacă indicele ZEW, care măsoară moralul investitorilor germani a trecut luna aceasta pe teritoriul pozitiv, la 3,1 puncte.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg scădea la 5.071 dolari, după creșterea de marți la 5.151 dolari.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*