Zâmbete cu… morală

18 august 2020 | 0 comentarii |

Morala este una dintre cele mai vechi teme ale filosofiei. Primele judecăți de valoare morală au apărut în strânsă legatură cu doctrinele religioase ale începutului istoriei și au rămas până astăzi surse importante pentru constituirea doctrinelor morale. Primele idei sistematizate despre morală în afara unor sisteme religioase au apărut în filosofia greacă presocratică, în care morala era identificată cu virtutea, cu viata în armonie cu natura, cu universul. Socrate pune apoi rațiunea la baza moralității ca virtute, realizând o ierarhie valorica asupra careia se vor opri numeroși alți filosofi ai antichității. Pentru Aristotel, morala este produsul unui raport social, prin care se asigură cultivarea unor virtuți confirmate social, apoi trăite conștient. 

Epoca modernă cunoaște o mare varietate de interpretări ale moralei. Unele se înscriu în continuarea concepțiilor religioase, altele îl redescoperă pe Platon, altele interpretează morala de pe poziții psihilogice sau biologice.

Lucian Blaga spune că „Legile morale se schimbă după locuri şi timpuri: unii găsesc în aceasta un motiv să nu asculte de nici una”…

Despre morală, moralitate și virtuți s-au lansat însă în speculații chiar și făcătorii de bancuri. Iată câteva dintre ele, cu care să ne începem ziua zâmbind…

 

Prima hoardă de huni ajunge în Dacia. Dacii lucrau pământul.

Hunii îi întreabă:

– Unde-i Câmpia Panoniei?

Dacii răspund:

– Într-acolo!

Trece o hoardă, trece a doua, mai trece una, de la o vreme dacii se satură să tot fie întrerupţi de la muncă şi scriu pe un banner în ce direcţie e Câmpia Panoniei.

MORALA: Cei care-au ştiut să citească au mers acolo, cei care n-au ştiut au rămas aici.

***

Se spune că a fost odată un fermier care și-a dat seama că și-a pierdut ceasul într-o căpiță de fân. Nu era un ceas oarecare, pentru el avea o valoare sentimentală.

După o lungă căutare prin hambarul cu fân, fermierul a renunțat.

Afară era un grup de copii. S-a îndreptat către ei și le-a spus că cel care va găsi ceasul va primi un premiu deosebit.

Auzind asta, copiii s-au dus în hambar și au început să caute peste tot. Când toți erau pe punctul de a renunța, un copil a venit la fermier și l-a rugat să îl lase singur în hambar pentru a căuta ceasul.

După puțin timp, băiatul s-a întors la fermier cu ceasul în mână.

Fermierul a rămas uimit și l-a întrebat:

– Cum ai reușit să-l găsești? Eu și ceilalți copii l-am căutat bine, foarte mult timp, dar nu l-am găsit!…

Băiatul i-a răspuns:

– Nu am făcut nimic special. M-am așezat și am început să ascult. În liniște, am auzit clinchetul acelor de ceas, iar apoi am mers în direcția indicată de sunet.

MORALA: Liniștea stă oricând la dispoziția ta. Bucură-te de câteva clipe de liniște pe care să ți le acorzi zilnic. O minte liniștită poate gândi, evalua și lua decizii mai ușor decât una agitată. Uneori nu ai nevoie să escaladezi cei mai înalți munți, ci doar să ai curajul de a sta cu tine, în liniște…

***

Un tânăr novice şi un călugăr se plimbau prin grădina mânăstirii, citind şi comentând împreună diferite pasaje din Biblie.

La un moment dat au simţit nevoia unei ţigări dar, neştiind dacă încalcă sau nu vreo regulă fumând în timpul studiului, s-au hotărât să-l întrebe pe părintele stareţ.

A doua zi, când s-au întâlnit, călugărul fuma liniştit, spre nedumerirea novicelui.

– Frate, îi spuse acesta, mie stareţul mi-a interzis să fumez, ţie cum ţi-a permis ?

– Nu ştiu… Tu ce i-ai zis ?

– I-am cerut să-mi dea voie să fumez în timp ce citesc Biblia.

– Vezi, aici ai greşit. Eu i-am cerut să-mi dea voie să citesc Biblia în timp ce fumez…

MORALA: Răspunsul pe care-l primeşti depinde de întrebarea pe care o pui. De exemplu, îi poţi spune şefului: „Pot să lucrez la proiectul acesta în concediu ?”, nu „Pot să mă duc în concediu în timp ce lucrez la acest proiect ?”

***

Un pompier observă un șarpe care e cuprins de flăcări și decide să-i salveze viața scotându-l din foc. Imediat ce o face, șarpele îl mușcă.

Ca reacție la durere, pompierul îl scapă și reptila cade înapoi în foc.

Pompierul încearcă să-l scoată din nou și din nou șarpele îl mușcă.

Cineva care observase totul s-a apropiat de bărbat și i-a spus:

– Scuză-mă, dar ești încăpățânat! Nu înțelegi că de fiecare dată când încerci să-l scoți din foc, riști să te muște din nou?

Pompierul a răspuns:

– Natura șarpelui este să muște, iar acest lucru nu o va schimba pe a mea, care este de a ajuta.

Apoi, cu ajutorul unei bucăți de fier, pompierul scoate șarpele din foc, salvându-i viața.

MORALA: Nu-ți schimba natura dacă cineva te rănește. Nu-ți pierde esența, ci doar ia-ți măsuri de precauție. Unii urmăresc fericirea, alții o creează. Fă-ți griji mai mult pentru conștiința ta decât pentru reputația ta, deoarece conștiința ta este ceea ce ești, iar reputația ta este ceea ce cred alții despre tine. Iar ceea ce cred ceilalți, nu este problema ta. E problema lor. 

***

O cioară stătea pe o cracă şi nu făcea nimic toată ziulica.

Un iepuraş a văzut-o şi a întrebat-o:

– Pot şi eu să stau ca tine şi să nu fac nimic?

– Bineînţeles, de ce nu?

Iepuraşul s-a aşezat pe pământ, sub cioară, şi nu făcea nimic, dar a apărut o vulpe şi l-a mâncat.

MORALA: Ca să poţi să stai şi să nu faci nimic trebuie să fii foarte sus…

 

 

*Aceasta este o rubrică de bancuri / umor / pamflet și va fi tratată ca atare. 

 


Adaugati un comentariu


 

*