Zâmbete de 1 Mai

S-a terminat minivacanța de Paște, dar se prelungește cu minivacanța de 1 Mai, care pentru unii se încheie abia la sfârșitul săptămânii. Ziua Muncii din acest an fiind una ploioasă și rece, românii nu prea au cum să se bucure de tradiționalele ieșiri la iarbă verde, dar asta nu-i împiedică să sărbătorească 1 Mai cu mititei la grătar, stropiți cu bere din belșug.

Și cum am putea petrece mai bine Ziua muncii decât făcând glume cu și despre muncă? Să dăm, așadar, tonul distracției…

 

Pe vremea comunismului, la repetiția pentru defilarea de 1 Mai, lucrătorii dintr-o fabrică învățau versurile care urmau să fie scandate cu entuziasm, atunci când treceau prin fața tribunei oficiale:

Asta-i viață, ăsta-i trai!

Să trăiasca 1 Mai!

Ia repetă dumneata tovarașu Manole, ordonă secretarul de partid.

Manole recită, pe un ton lipsit de orice urmă de entuziasm:

Asta-i viață?

Ăsta-i trai?

Să trăiasca 1 Mai?

***

Cel mai nou slogan de Ziua Muncii: „De 1 mai trebuie să defileze toată populația, de la mic, la mare!” 

***

Doi prieteni discută pe marginea subiectului muncă:

Știai că o țigară fumată scurtează viața cu 2 ore? – zice primul.

– Da, iar o sticlă de bere băută scurtează viața cu 3 ore – îl completează celălalt.

– Dar știi că recordul absolut îl deține o zi de muncă? Ea scurtează viața unui om cu 8 ore… 

***

Directorul unei fabrici le propune angajaților să lucreze în fiecare zi mai mult cu o oră, pentru a crește productivitatea. Apoi, îi întreabă pe angajați dacă sunt de acord.

Ionescu: Eu propun să se lucreze câte 10 ore pe zi pentru a crește profitul companiei.

Vasilescu:Eu zic că putem lucra chiar 12 ore pe zi, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la nivelul concurenței.

Popescu: Am putea să lucrăm 16 ore pe zi, suntem obligați să ne facem datoria.

Gheorghe: Eu propun să nu mai plecăm acasă deloc. Pentru că acasă ne întâlnim cu nevestele și riscăm să se nască tâmpiți ca Ionescu, Vasilescu și Popescu!

***

Într-o multinaţională, toată lumea muncea peste program. Programul de lucru se prelungea cu mult peste 8 ore, dar nimeni nu spunea nimic.

Într-o zi, însă, unul dintre angajaţi, imediat ce se face ora 17.00, se ridică de la birou şi se duce la şeful cel dur:

Şefu’, ştiţi, e ora 17.00, eu am treabă acasă, aşa că o să plec! Nevasta mă aşteaptă să cumpărăm mobilă pentru dormitorul nostru, nu pot să mai stau!

Blocat, şeful acceptă, iar angajatul respectiv pleacă din birou, sub privirile mirate ale colegilor.

A doua zi, tot la ora 17.00, acelaşi angajat, se duce iarăşi la şef:

– Şefu’, la 17,30 tre’ să-l iau pe ăla micu’ de la antrenament. Deci, am plecat!

Şi, dus a fost, fără să-i pese de colegii care au rămas la muncă. A treia zi, povestea se repetă. Sub un pretext oarecare, angajatul respectiv pleca imediat ce se făcea ora 17.00. Nedumerit, şeful îi întreabă pe ceilalţi:

-Bine, măi, ăsta pleacă în fiecare zi, fix la ora 17.00, în timp ce voi munciţi mai departe. De ce nu ziceți nimic, de ce-l lăsaţi să plece ?!

– Ei, lăsaţi-l şefu’ să plece… Știţi, el e în concediu de odihnă!

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*