Zâmbete de mucenici

9 martie 2020 | 0 comentarii |

După o săptămână în care femeile au fost răsfățate, a venit rândul bărbaților să se bucure de o zi dedicată lor. Pe 9 Martie, Biserica Ortodoxă îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia (în tradiția geto-dacă erau 44 de mucenici), dar și pe deținuții care au pătimit în închisorile comuniste.

În credința populară, această zi marchează încheierea „zilelor babelor”, perioada de trecere de la iarnă la primavară, și începutul „zilelor moșilor”, care aduc vremea caldă. În această zi gospodinele fac, în cinstea sfinților, colaci în formă de 8, numiți sfințisori, mucenici sau bradoși (copți sau fierți) pe care-i împart după ce ies de la biserică, iar bărbații beau 40 (44) de pahare cu vin, pentru că se crede că vinul băut se transformă în sânge și le dă putere de muncă și-i ferește de boli.

Noi nu încurajăm consumul de alcool, dar credem că e un bun prilej să le spunem bărbaților „La mulţi ani!” și să încurajâm zâmbetul…

 

De 9 martie, soția este galantă și, după ce își săruta soțul șoptindu-i „La Multi Ani!“, îi spune:

– Azi, dragul meu, ai voie să bei 40 de pahare cu bere sau vin!

– ?!?

– Poți să te joci pe calculator cât dorești!

– Wow! Nu-mi vine să cred! – zice soțul.

Femeia continuă:

– Poți chiar să îți arunci hainele pe unde apuci, să te uiți la meci cu băieții, să lași vasele nespălate, să faci… ce vrei.  

– Și mâine?

– Eeeeei, să nu ți se urce la cap… De mâine, totul va reveni la normal!

 

***

În seara de Sfinții Mucenici, un individ mergea pe drum împleticindu-se și cântând: „Să trăiesti și să nu-ți fie rușine să cânti, să cânți osana celor 40 de Mucenici care s-au jertfit pentru ca noi, creștinii, să fim azi fericiți”…

Ajunge în fata unei case și vede la fereastră o femeie, căreia-i striga:

– Femeie! Soțul tău i-acasă?

– Da, doarme!, îi zice femeia de la fereastră.

– Atunci, lasa-l!, zice bețivul, continuându-și drumul, împleticindu-se.

Procedează la fel de mai multe ori. În cele din urmă:

– Femeie! Soțul tău i-acasă?

– Nu!, răspunde femeia, nervoasă. Nenorocitul s-a dus sa bea și nu s-a întors nici până acum!

– Hopa… Atunci, doamnă, veniți până la poartă, să vedeți dacă eu sunt soțul…  

***

Pe 9 martie, doi prieteni se întâlnesc, iar unul era beat criță.

– Ce-i cu tine? Nu te știam mare băutor, abia te mai ții pe picioare… 

– Păi, hâc… ce să zic? Azi e Ziua celor 40 de mucenici din Sevastia și, pentru că tot îmi reproșează mama mereu că nu țin cont de sărbători și tradiții, am vrut s-o văd dacă azi mă felicită că am băut 40 de pahare…

***

Oamenii de știinţă, în urma cercetărilor privind efectele alcoolului asupra organismului uman, au stabilit următoarele:

Vodka + gheaţă = afectează rinichii

Rom + gheaţă = afectează ficatul

Whisky + gheaţă = afectează inima

Gin + gheaţă = afectează creierul

Cine ar fi crezut că nenorocita aia de gheaţă poate afecta în asemenea hal organismul?!?

***

Cică că pe vremea când se călătorea mai mult pe cal, un preot s-a dus într-un sau vecin într-o zi de Sfinții Mucenici și, după slujbă, s-a dus cu bărbații satului la o cârciumă, ca să bea 44 de pahare cu vin, așa cum cere tradiția.

Se pare însă că popa a băut mai mult decât putea „duce” și când a vrut să plece către casă a simțit că nu poate să-și încalece calul, care era legat de gard. Ca să nu se facă de râs în fața sătenilor, a început să se roage în gând, la cei 44 de mucenici, ca să-l ajute să urce pe cal.

După câteva rugăciuni, a simțit că prinde ceva putere, așa că s-a ridicat brusc de pe scaun, a luat-o drept spre cal și, cu un efort de care nici el nu se credea în stare, a sărit pe cal. Nu a nimerit, însă, șaua, care a căzut în partea cealaltă a calului.

Necăjit că le-a dat celor rămași la cârciumă motiv de râs, a zis cu voce tare:

– Hoo, mucenicilor, duceți-vă la necuratul! Ce mă-mpingeți toți odată

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*