Zâmbete de Valentine’s Day

14 februarie 2020 | 0 comentarii |

În ziua de 14 februarie, milioane de oameni din toată lumea sărbătoresc Valentine’s Day, iar îndrăgostiții, indiferent de vârstă, își petrec timpul împreună și multe cupluri decid să-și unească destinele.

Sfântul Valentin este celebrat de creștinii catolici pe 14 februarie. Se spune că el era episcop de Terni pe vremea împăratului roman Claudius al II-lea și avea darul de a vindeca bolnavi și dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui. A fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, pentru că ar fi încălcat porunca împăratului de a mai cununa tinerii care urmau să mergă la oaste.

În calendarul ortodox, Sf. Valentin este prăznuit pe 30 iulie, dar există mai mulți mucenici care au purtat acest nume (Sf. Mc. Valentina -10 februarie și 18 iulie, Sf. Mc. Valent -16 februarie, Sf, Mc. Valentin din Durostorum -24 aprilie, Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin -24 octombrie). 

Pentru români, sărbătoarea tradițională a îndrăgostiților are loc pe 24 februarie și este asociată cu numele fiului Babei Dochia – Dragobete, simbolizând fiorul iubirii și marcând începutul primăverii, un motiv în plus de a zâmbi, de a ne bucura, de a celebra iubirea în același timp cu trezirea naturii la viață, dar și de a face glume pe seama îndrăgostiților. 

Zâmbiți, glumiți, bucurați-vă și iubiți-vă mult, de Valentine’s Day, de Dragobete și în fiecare zi…

 

De Ziua Îndrăgostiților, doi tineri se sărutau cu pasiune în văzul tuturor, pe o bancă dintr-un parc.

La un moment dat, un individ se așează lângă ei și începe să o fixeze cu insistență, pe femeie.

Iubitul acesteia se face că nu observă la început, trece cu vederea cât poate, dar la un moment dat răbufnește:

– De unde atâta tupeu? Stai și te uiți la iubita mea, cu mine lângă ea?

Bărbatul, ușor sfios, îi răspunde:

– Îmi cer mii de scuze, dar trebuie să îi cer soției cheile de la casă…

***

E iarnă și frig năpraznic. Un cuplu de vârstnici se pregătea de somn, încălzindu-se la gura sobei. Căutând o plapumă mai groasă, bătrâna zice:

– Mai ții tu minte bărbate, în tinerețe, înainte să mă ceri de la mama, cum mă așteptai tu seară de seară la stejarul din fundul grădinii, eu ieșeam din casă pe furiș, veneam la tine și cu câtă pasiune ne mai iubeam?

– Da… Ce vremuri!

– Hai să mai facem odată ca pe vremuri, zice femeia, că suntem bătrâni și nu se știe cât timp mai avem.

Entuziasmat de ideea nevestei, pleacă bătrânul la stejar.

O așteaptă, o așteaptă și o tot așteaptă până se învinețește de frig și, după vreo oră, când nu mai rezistă, merge în casă unde o găsește pe femeie înfofolită în plapumă.

– Da bine măi nevastă, bine că stai la căldură, sub plapumă, iar eu te aștept, gata să paralizez de frig, în viscol, lângă stejar… De ce n-ai venit?

La care bătrâna răspunde sec:

– Nu m-a lăsat mama…

***

Cum se descrie o relație dintre doi îndrăgostiți care au făcut marele pas și s-au căsătorit:

– În primii cinci ani, soția tace și își ascultă soțul;

– În următorii cinci ani, soțul tace și își ascultă soția;

– În următorii cinci ani nu mai tace niciunul, dar ascultă vecinii..

***

Ea: Iubitule, am visat azi-noapte că mi-ai cumpărat de Sfântul Valentin un colier super, din perle!

El: Aşteaptă dragă, până diseară, şi o să ai o surpriză!

Vine seara, bărbatul se întoarce de la serviciu şi îi oferă iubitei sale un cadou ambalat frumos.

Emoţionată, ea îl deschide şi înăuntru găseşte… o carte: „Interpretarea viselor”.

***

Cum se pregătesc femeile pentru ziua de Sfântul Valentin?

– Cumpără felicitări parfumate, caută trei zile cadoul potrivit, merg la coafor, merg la cosmetică, îşi cumpără haine şi pantofi noi, se dau cu creme şi se machiază o jumătate de zi, îşi fac planuri şi speranţe.

Dar bărbaţii?

– Cumpără o floare de la florăria din drum, o cutie de prezervative şi eventual fac un duş de cinci minute, împreună…

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*