Zilele UMF Iași 2024: 145 de ani de excelență în învățământul medical superior
În cadrul manifestărilor științifice organizate cu prilejul împlinirii a 145 de ani de existență în peisajul universitar medical românesc, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a marcat și împlinirea a 50 de ani de când George Emil Palade a primit Premiul Nobel.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a celebrat, în perioada 8-13 decembrie, 145 de ani de învățământ medical superior în România şi a adus un omagiu marelui om de știință George Emil Palade, prin organizarea simpozionului „Semicentenarul Nobelului românesc – 50 de ani de la conferirea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină profesorului George Emil Palade”, dar și prin lansarea a două albume de excepție despre marele savant născut la Iași: un album filatelic, în parteneriat cu Romfilatelia, și albumul documentar „Între Nobel și Iași, George Emil Palade și moștenirea unei vieți dedicate cercetării”.
Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat profesorul Martin Lee Chalfie – câștigător al Premiului Nobel pentru chimie în 2008, profesorul Ole Holger Petersen – renumit fiziolog și cercetător care a deținut poziții prestigioase în instituții de cercetare din Marea Britanie, inclusiv la Universitatea Cardiff și dr. Peter Hegyi, membru al Academiei de Știinţe din Ungaria și directorul Centrului de Medicină Translațională de la Universitatea Semmelweis din Budapesta.
UMF Iași, „ambasador al gândirii academice”
În discursul rostit la festivitatea de deschidere a Zilelor UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, a precizat că, pentru anul acesta, universitatea a pregătit „peste 100 de evenimente în cadrul Zilelor Universității – un adevărat maraton științific și cultural, deoarece am avut mai multe motive de sărbătorit: 145 de ani de excelență în învățământul medical superior, semicentenarul Nobelului primit de marele savant născut la Iași, George Emil Palade, dar și împlinirea a 30 de ani de la înființarea Facultății de Bioinginerie Medicală, unică în țară”.
Într-o lume globalizată, în care cercetarea medicală face pași uriași, UMF Iași a reușit să-și mențină statutul de „ambasadror al gândirii academice occidentale”. Rectorul UMF Iași a amintit câteva momente cheie ale evoluției Universității, începând cu primul curs al profesorului Leon Sculy, la 1 decembrie 1879. „Cei care au pus bazele Facultății de Medicină au fost tineri medici formați în marile centre universitare ale Europei, care au adus la Iași prospețimea ideilor științifice și culturale occidentale. Dar acești pionieri nu s-au limitat la predare și cercetare. Ei au devenit piloni ai vieții culturale ieșene, fondând publicații, societăți savante și organizând conferințe de popularizare a științei, contribuind activ la formarea unui spațiu academic și cultural vibrant”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.
Proiecții pentru viitor
În perioada interbelică, UMF Iași a continuat această tradiție, „aducând noi discipline și specialități, ce au pus bazele Facultății de Farmacie și, ulterior, ale Facultății de Stomatologie. În ciuda dificultăților perioadei, profesorii noștri au fost vizionari, continuând să dezvolte medicina românească și să contribuie la progresul global. Marele Război și instaurarea regimului comunist au fost momente de cotitură, marcate de sacrificii și adaptare. În ciuda restricțiilor ideologice, cadrele noastre didactice au continuat să găsească modalități de a promova învățământul și cercetarea medicală”, a punctat rectorul Scripcariu.
Astăzi, când sărbătorește 145 de ani de excelență în educația medicală, „UMF Iași își onorează moștenirea, dar privește cu hotărâre spre viitor. Facultățile noastre de Medicină, Stomatologie, Farmacie și Bioinginerie reprezintă un ecosistem educațional dinamic, care încurajează inovația și promovează valorile europene. Într-o lume globalizată, UMF Iași rămâne un ambasador al gândirii academice occidentale, contribuind la formarea unei generații de profesioniști capabili să răspundă provocărilor complexe ale timpurilor noastre”, a punctat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.
Albume de colecție
Un moment special a fost lansarea a unui album foto-documentar „Între Nobel și Iași. George Emil Palade și moștenirea unei vieți dedicate cercetării”, a cărui structură a fost astfel concepută „încât să ofere cititorului o perspectivă amplă și complexă asupra vieții și operei savantului. Cuprinde texte semnate de dr. Richard Constantinescu, coordonatorul Centrului Cultural «I. I. Mironescu», de prof. univ. dr. Carol Stanciu – fost rector al UMF Iași, de prof. univ. dr. Gheorghe Popa, fost rector al Universității «Alexandru Ioan Cuza», dar și de reprezentante ale familiei Palade, Alina Tacu și Bianca-Nicole Ciobanu. Albumul se remarcă și prin bogăția materialului documentar – documente oficiale, corespondență privată, extrase din presa națională și internațională, fotografii inedite”, a precizat Viorel Scripcariu.
Prof. univ. dr. Richard Constantinescu a menționat că „vizita la Iași a savantului George Emil Palade, în 1994, cu fotografii inedite, este prima dată prezentată. Dincolo de aceste imagini, am pus documente din arhivele, inclusiv, străine, documente din presa vremii în care se menționează căsătoria cu Irina Malaxa, fiica marelui industriaș Malaxa, fosta iubită a Regelui Mihai, prima soție a lui George Emil Palade și un document inedit de la Arhivele Statului din Iași, pentru că noi știam că Palade e născut într-o anumită dată, iar Arhivele Statului din Iași ne arată că e născut cu câteva zile bune înainte”.
Totodată, în parteneriat cu Romfilatelia, a fost lansat albumul filatelic „George Emil Palade – Premiul Nobel – 50 de ani”.
„O lecție la prima impresie”
Festivitatea de deschidere a Zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” s-a încheiat cu o „prelegere” inedită, susținută de prof. univ. dr. Gheorghe Popa, cunoscut fizician, fost rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În contextul evenimentelor recente care au marcat și divizat societatea, acesta a renunțat la prezentarea conferinței cu tema „Universitatea. Considerații privind provocările actuale din învățământul universitar românesc”, în favoarea unui discurs liber, „o lecție la prima impresie”.
Pornind de la câteva întâmplări la care a fost martor direct, în diferite perioade, fie într-o cafenea din Praga, fie într-un laborator de fizică din Elveția, profesorul Gheorghe Popa a încercat să răspundă unor întrebări importante pentru întreaga societate românească, precum „Cum am ajuns aici?” sau „Ce putem face mai departe?”.
O lecție despre orele astrale ale omenirii, despre lumini și umbre, despre duplicitate și superficialitate.
Nobel pentru Nobel: cercetători de top, la seminarul dedicat lui George Emil Palade
Luni, 9 decembrie, a avut loc simpozionul științific „Semicentenarul Nobelului românesc – 50 de ani de la conferirea Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină profesorului George Emil Palade”, care a reunit personalități marcante ale științei contemporane, printre care profesorul Martin Lee Chalfie, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, profesorul Ole Holger Petersen, pionier al tehnicii patch clamp și cercetători renumiți precum dr. Peter Hegyi, prof. univ. dr. Dan Gabriel Duda și prof. univ. dr. Cristian Apetrei.
Emoționantă a fost interveția online a academicianului Maya Simionescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române, fostă colaboratoare a lui George Emil Palade, care și-a amintit că atunci când s-a întors „acasă, după zece ani petrecuți în Statele Unite, Universitatea dvs. mi-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa, un gest care m-a impresionat. Cred că organizarea acest simpozion a fost o idee excelentă: la locul potrivit – George Emil Palade s-a născut în Iași, la momentul potrivit – 50 de ani de când a primit premiul Nobel și în comunitatea potrivită – cea a marelui savant Grigore T. Popa, unul dintre profesorii lui George Emil Palade”.
„Cell Biology reborn. Honoring the Nobel Prize to George Emil Palade”
Profesorul Martin Lee Chalfie a subliniat influența remarcabilă a lui G.E. Palade asupra științei moderne, în prezentarea „Cell Biology reborn. Honoring the 1974 Nobel Prize to George Emil Palade”, prelegere a cărei denumire a fost inspirată de un citat din discursul marelui savant, la Banchetul Nobel: „Biologia celulară, renăscută, a creat o nouă întâlnire în ştiinţele vieţii arătând că unitatea organizării materiei vii se extinde mult dincolo de nivelul moleculelor – acest lucru se ştia deja – până la nivelul adunărilor macromoleculare, organitelor celulare şi celulelor”.
Arătând, prin câteva exemple, progresele fantastice ale științei în domeniul biologiei celulare, Martin Chalfie a subliniat că, deși „biologia celulară a renăscut constant”, își întoarce deseori privirea spre trecut, spre ceea ce a însemnat Palade prin studiile, inventivitatea și entuziasmul său – „cea mai important moștenire”.
Neurobiologul Martin Lee Chalfie, cunoscut pentru contribuțiile remarcabile în biologia moleculară și dezvoltarea utilizării proteinei fluorescente verzi (GFP) ca marker genetic, a obținut Premiul Nobel pentru Chimie, în 2008, alături de Osamu Shimomura și Roger Y. Tsien.
„Best of Research”
Programul științific al zilelor UMF Iași 2024 a cuprins și o serie de sesiuni științifice de excepție „Best of Research”, în cadrul cărora a avut loc și un dialog captivant despre cercetare și exemple de bune practici, cu doi cercetători de top din străinătate, absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Cristian Apetrei, în prezent profesor de Boli Infecțioase și Microbiologie la Facultatea de Medicină, Universitatea din Pittsburgh, Statele Unite ale Americii și prof. univ. dr. Dan Gabriel Duda, cercetător principal la Departamentul de Radioterapie-Oncologie și profesor asociat la Harvard Medical School (HMS), Boston, Massachusetts, SUA. Evenimentul a avut loc marți, 10 decembrie, în Aula „George Emil Palade”.
Cercetarea la nivel înalt nu este doar despre minți strălucitoare, ci și despre perseverență, răbdare și, uneori, despre cum să supraviețuiești unui ocean de respingeri – aceasta ar fi, pe scurt, concluzia unei întâlniri memorabile, în care prof. univ. dr. Cristian Apetrei și prof. univ. dr. Dan Gabriel Duda au împărtășit comunității academice a UMF Iași din propriile experiențe, subliniind dificultățile și lecțiile învățate din domeniul cercetării științifice.
Zilele Educației Medicale, organizate de studenții UMF-iști
Ca în fiecare an, sub egida Zilelor UMF Iași, s-au desfășurat și Zilele Educației Medicale, care au inslus o serie de conferințe și workshop-uri, dar și activități caritabile organizate de societățile studențești ale Universității – Societatea Studenților Mediciniști, Societatea Studenților Stomatologi, Societatea Studenților Farmaciști, Societatea Studențească de Chirurgie, Asociația Studenților Bioingineri, European Medical Students Association, Association Médicale des Étudiants Franchophones de Iași și Union Franchophone des Etudiants en dentaire de Iași.
De la aceste evenimente nu putea lipsi echipa MAVIS, care a fost premiată, doi ani consecutiv, la HeartHackathon, pentru cea mai mică inimă artificială din lume, funcțională, realizată de echipa de studenți și tineri cercetători coordonată de prof. Alexandru Pleșoianu.
„Mă bucur că studenții noștri s-au mobilizat extraordinar și au organizat peste 80 de workshop-uri și conferințe. Sunt mândru de această implicare extraordinară și de modul în care asociațiile studențești din cadrul Universității noastre reușesc să transforme provocările organizatorice în oportunități de excelență”, a concluzionat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.