Buzăul, la pas – Biserica Sfinții Îngeri (IV)

După ce am făcut o mică incursiune prin inima târgului Buzău de altădată și am pășit sub cupolele bisericilor Greci și Banu, două ctitorii grecești ridicate pe urme mai vechi, să mergem spre periferiile istorice ale așezării și să cunoaștem câteva aspecte din istoria Bisericii Sfinții Îngeri, o biserică destinată unei enorii sărace, din marginea Crângului care venea cu trupuri de copaci până lângă ea.

Orașul s-a dezvoltat greu în această direcție. Centrul comercial era în zona Cuza-Vodă de astăzi și s-a încăpățânat să rămână multă vreme acolo. Situația aceasta se întinde până la anul 1829, an de la care soarta orașelor se schimbă în general, deci și a Buzăului.

De la Regulamentele Organice înainte, Buzăul începe să capete chipul de astăzi. Începe să se edifice în semicerc, pe un ax paralel cu albia Râului Buzău. Apar noi hanuri, magazii de zid și pivnițe. Se lucrează la infrastructură, ulițele fiind pietruite și parțial luminate, ceea ce atrage curți boierești care și-au ridicat case mari și grădini colorate.

Mai multă populație înseamnă și mai mult comerț. Activitatea comercială s-a extins, cuprinzând și zona bisericii Sfinții Îngeri. Biserica a donat un teren primăriei, iar pe acest teren (pentru care primăria nu și-a respectat înțelegerea de susținere a bisericii), s-a ridicat o nouă piață de fructe, zarzavaturi și mărfuri. O piață care va fi mult animată și de așezarea unei colonii de bulgari, numiți generic sârbi, în zona prundului mănos al Buzăului, comunitate pe care o vom vizita săptămâna viitoare, când vom vorbi despre Biserica Gârlași. Așadar, Buzăul începuse cursa spre urbanizare, dar încă se dezvolta haotic, ca un sat dezorientat, ornat de puțuri cu cumpănă și case acoperite cu șindrilă sau șovar.

Această nouă mișcare de dezvoltare a întins granițele orașului actual până în zona unde se află astăzi Cimitirul Dumbrava și a adus Biserica Sfinții Îngeri în centrul localității. În acest nou context economic, vechea bisericuță de margine se cerea înlocuită cu o alta, plănuită pentru multă încăpere de norod, așa cum se menționează într-un document din arhiva Primăriei.

Concepută de dimensiuni mari, noua biserică a fost ridicată în 1833 și a cerut eforturi considerabile, fapt care explică neputința enoriașilor de a o construi, fără datorii restante și fără ajutorul statului, cerut în anul 1837.

Inițial, Biserica Sfinții Îngeri deținea întreaga suprafață cuprinsă astăzi între străzile Unirii, Locotenent Godeanu și Doamna Neaga, din care o parte a fost cimitir, până în anul 1872, an în care morții au început să fie mutați în sanctuarul Buzăului, Dumbrava.

De perimetrul acesta, care aparținea Bisericii Sfinții Îngeri, este legat și numele primei școli primare din Buzău, ridicată de Dionisie Romano. Acest ierarh unionist este înmormântat într-una dintre laturile Catedralei Voievodale de la Buzău, ctitorie a lui Matei Basarab, aflată în curtea Arhiepiscopiei. Pe mormântul său stă scrisă cea mai frumoasă rugă: Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei!

Dionisie Romano și-a inaugurat școala la 10 decembrie 1833 și se pare că a construit-o cu materialele destinate clopotniței bisericii. Inițial a vrut să-și așeze zidirea în trapeza liberă a Mănăstirii Banu, dar egumenul mănăstirii a preferat să-și astupe ferestrele și să facă spațiul impropriu. Acum, Școala Dionisie Romano are ferestre și înspre Biserica Banu și înspre Biserica Sfinții Îngeri, dar distanțele sunt obstrucționate de primele blocuri comuniste sau de alte construcții.

Așadar, actualul locaș de cult al Bisericii Sfinții Îngeri este ridicat în 1833 și se află pe locul unei vechi bisericii datând de prin anul 1619. Anterior acestei date nu ar fi fost posibilă ridicarea bisericii de la pădure, cum era denumită inițial.

Domnia lui Mihai Viteazul a fost marcată de multe lupte, iar Buzăul a avut mult de îndurat. În toamna anului 1596, tătarii, plecați spre Ungaria să-i ajute pe turci, traversează în grabă Buzăul și-l trec prin sabie. Locuitorii de aici și din satele învecinate fug din calea lor. În 1600-1601, trupele moldo-polone ocupă ținutul și întăresc bisericile pentru a le folosi ca mici fortărețe.

Așadar, doar după aceste vremuri tulburi, oamenii puteau pune piatră peste piatră, iar actualul oraș Buzău s-a coagulat în jurul Episcopiei, înființată la 1500 sau 1502 și a dăruit viitorimii, de la începuturi, cele trei biserici prin timpul cărora am călătorit împreună.

Rămân multe locuri, oameni, străzi și case pe unde am putea trece, duși de curiozitatea locului și de nevoia de a ne cunoaște rădăcinile. Săptămâna viitoare ne vom opri însă undeva, departe de centru, aproape de prundul Buzăului, la Biserica Constantin și Elena.