Dr. Danut Pale: „Preventia este cel mai bun tratament pentru oameni, animale si plante”

20 octombrie 2017 | 0 comentarii |

Este afirmatia medicului veterniar buzoian, vicepresedinte al Comisiei pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor, dupa intalnirea cu comisarul european pentru Sanatate si Siguranta alimentara, Vytenis Andriukaitis.

 

Aflat in Romania dupa o vizita in Estonia, unde a participat la o manifestare stiintifica in cadrul careia s-a discutat despre viitorul digitalizat al sanatatii si ingrijirii in Europa, comisarul european pentru Sanatate si siguranta alimentara, Vytenis Andriukaitis a pariticpat la mai multe intalniri cu parlamentarii romani, specialistii din sanatate si cu fermierii bucuresteni, in cadrul carora a abordat problema interdisciplinara a sanatatii.

Medicul veterinar buzoian Danut Pale, vicepresedinte al Comisiei pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor, a participat la intalnirea pe care comisarul european a avut-o cu reprezentanti ai Camerei Deputatilor si Senatului Romaniei. In cadrul intalnirii cu delegatia Comisiei Europene, din care au facut parte si Angela Cristea – sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, si Francisco Reviriego Gordejo – consilier in cadrul Directiei de gestionare a crizelor in domeniul alimentar, al animalelor si al plantelor-Directia Generala Sanatate si Siguranta Alimentara, temele de discutie au vizat domenii precum vaccinarea, pesta porcina africana, planuri de reformulare a alimentelor si angajamente de reducere a zaharului, sarii si alte elemente daunatoare sanatatii, accesul la medicamente, consumul de tutun.

Dr. Danut Pale a remarcat, in timpul discutiilor ca, asa cum personal sustine ca „preventia este cel mai bun tratament”, o foarte mare atentie este acordata de Comisia Europeana metodelor de preventie in domeniul sanatatii, fie ca este vorba despre oameni, animale sau recolte.

 

Medic veterinar de profesie, deputatul buzoian Danut Pale subliniaza ca este un „aprig sustinator al vaccinarii”, deoarece cunoaste foarte bine efectele devastatoare pe care le poate avea lipsa masurilor de precautie asupra oricarei forme de viata. Sustin, totodata, consumul de alimente proaspete, de sezon, pentru a evita adaosul de conservanti si potentiatori de arome atat de daunatori sanatatii si pe cat se poate, consumul de produse autohtone”.

In timpul discutiilor, comisarul european a accentuat nevoia unor planuri de actiune care sa priveasca politicile nationale de vaccinare, combaterea contrabandei cu tutun sau ameliorarea compozitiei alimentelor prin reducerea ingredientelor cu efect negativ asupra starii de sanatate.

Vytenis Andriukaitis a apreciat pozitiv rapiditatea cu care s-a intervenit in cazul focarului de pesta porcina africana de la Satu Mare si a modului in care autoritatile romane monitorizeaza populatia de suine domestice, dar considera necesara imbunatatirea supravegherii populatiei de porci mistreti care pot raspandi aceasta boala. Acesta a subliniat ca „preventia este mai buna decat vindecarea. Preventia este mai buna decat tratamentul, nu numai pentru animale, ci si pentru oameni. Trebuie sa permitem miscarea animalelor, a produselor in Uniunea Europeana, atata vreme cat acestea nu constituie un risc de sanatate”, a spus comisarul european, mentionand ca „buna sanatate a animalelor este si o cheie a competitivitatii”, iar in acest sens, Uniunea Europeana are datoria sa adopte masuri de protectie si sa ofere tarilor membre consiliere si sustinere financiara.

 

Dr. Danut Pale nu numai ca este de acord ca Romania are nevoie de mai multe programe care privesc sanatatea, indiferent de domeniul de aplicare, dar considera ca „orice program care doreste sa aduca o imbunatatire a modului de viata al romanilor trebuie sa aiba, pe langa coerenta, aplicabilitate si tinte realiste, precum si, in mod obligatoriu,  prevederi legate de preventie si informare a celor carora li se adreseaza. Tinta principala a acestui mandat de deputat este sa las in urma legi coerente care sa previna situatiile, nu doar sa le trateze”, a declarat deputatul medic-veterinar buzoian, pentru SanatateaBuzoiana.ro, dupa intalnirea cu delegatia Comisiei Europene pentru Sanatate si Siguranta alimentara.

Referitor la Legea vaccinarii aflata in Parlament, comisarul european a apreciat ca „este esential ca populatia sa constientizeze importanta vaccinarii printr-o comunicare larga, foarte deschisa, astfel incat oamenii sa aiba mai multa incredere in vaccinuri. In ceea ce priveste noua lege privind vaccinarea, as vrea sa subliniez importanta gasirii unei balante, a unei abordari echilibrate”, a mentionat Vytenis Andriukaitis, explicand totodata ca, pentru Romania, fondurile europene sunt „un instrument cheie” si ar putea fi o solutie pentru remedierea problemelor existente in sistemul de sanatate.

 

Comisarul european a facut referire, de asemenea, la reinnoirea licentei in UE pentru glifosat, un erbicid despre care anumite ONG-uri sustin ca ar fi cancerigen, subliniind ca sistemul de siguranta alimentara trebuie sa se bazeze pe stiinta. El a afirmat ca nu vor fi acordate autorizari fara sprijinul unei majoritati calificate a guvernelor alese democratic si a transmis un mesaj catre toti fermierii, toate institutiile, toate organismele din societate: „Continuati discutiile cu guvernele nationale si parlamentele nationale, iar aceste discutii nu trebuie sa se bazeze pe sentimente, ci pe stiinta. Comisia isi indeplineste obligatiile, sustinem stiinta si sistemul de siguranta alimentara trebuie bazat doar de stiinta, nu pe opinia publica. Daca ne uitam la opiniile publice diferite si depindem de acestea, vom distruge sistemul de siguranta alimentara in UE”, a precizat Vytenis Andriukaitis, mentionand ca el fiind medic, este preocupat in primul rand de sanatatea umana.

Comisarul european a mentionat ca a purtat discutii referitoare la acest subiect cu oamenii de stiinta, cu Autoritatea europeana pentru siguranta alimentara (EFSA) si cu Agentia Europeana pentru substante chimice si a rugat toate organismele de verificare din statele membre sa transmita opiniile cu privire la glifosat. A atras insa atentia ca atat Organizatia Mondiala a Sanatatii, cat si Organizatia pentru Alimente si Agricultura au concluzionat ca glifosatul este putin probabil cancerigen.

 

 

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*