Sute de buzoieni au cerut ajutorul ambulantei sau au ajuns la spital din cauza caniculei

30 iulie 2013 | 0 comentarii |

Presedintele Consiliul Judetean, Cristi Bigiu, a dispus amplasarea a cinci corturi dotate cu dozatoare de apa rece si personal medical, in punctele cele mai aglomerate din Municipiul Buzau.

 

canicula_copil_apaCodul portocaliu de canicula s-a extins in tot sudul si partial in sud-estul tarii si in Capitala. Oamenii se perpelesc la 40 de grade, dar la soare temperaturile sunt resimtite de organismul uman cu 10 grade in plus. Sirenele ambulantelor suna fara incetare. Nici in casele fara aer conditionat nu este mai usor de suportat, pentru ca acestea s-au transformat in sauna. La caldura excesiva se adauga indicele de disconfort care a depasit cele 80 de unitati pe care le suporta organismul. Cel mai mare risc il au cardiacii, hipertensivii, bolnavii de diabet si cei cu probleme circulatorii, care pot resimti agravarea rapida a simptomelor, sub influenta caldurii, avertizeaza medicii.

La Buzau, Serviciul Judetean de Ambulanta si SMURD au raspuns, in ultimele 24 de ore, la peste 200 de solicitari.

Nu au fost, deocamdata, cazuri de lipotimie, dar caldura excesiva a facut ca numarul de apeluri sa creasca, la 204 in ultimele 24 de pore, fata de 140-150 cate sunt de obicei. Cazuristica a fost variata, s-au inregistrat multe decompensari ale afectiunilor cardiace, am avut cazuri de hipertensiune, diabet, accident vascular-cerebral, afectiuni digestive, multi copii si gravide”, a precizat Rodica Corneci, purtatorul de cuvant al Ambulantei Buzau.

Medicii ne spun sa consumam 2-3 litri de lichide pe zi, dar sa avem grija, lichidele cu temperatura scazuta pot da peste cap sistemul de termoreglare intr-o zi cu temperaturi de 40 de grade. Ei ne recomanda sa bem mai degraba un ceai caldut decat un suc cu gheata. Asa, vom cruta corpul de un efort suplimentar si vom transpira mai putin.

 

bolnavi ATIRomania se topeste la 40 de grade. Canicula a pus stapanire pe aproape toata tara. Meteorologii au emis avertizare de cod galben in 12 de judete intre care si Buzaul, iar alte 7 judete se afla deja sub cod portocaliu.

La Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, medicii urgentisti, cardiologii, neurologii ai cei de la terapie intensiva nu a avut nicio clipa de liniste in ultimele doua zile.

In intervalul 28/29 iulie, la UPU au fost 140 de prezentari, iar in cazul a 21 de persoane a fost necesara internarea. In ultimele 24 de ore a crescut numarul de prezentari, la 178, iar numarul persoanelor internate, la 28. Nu au fost cazuri de lipotimie, dar caldura a afectat in special copiii si varstnicii. Cele mai frecvente au fost anginele pectorale, afectiunile cardiace, AVC, ulcer duodenal, pancreatita, colica biliara si renala, cu sindrom de deshidratare. Cele mai aglomerate sectii au fost ATI, Chirurgia si Neurologia, iar cei mai multi pacienti au fost persoane varstnice, de peste 65 de ani”, a declarat Adriana Bratosin, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Buzau.

Doctorii atrag insa atentia ca si tinerii perfect sanatosi pot lesina la diferentele mari de temperatura. De aceea, ei recomanda ca temperatura sa nu  varieze cu mai mult de 5 grade. Nu cu 15 grade, asa cum este, de obicei, intre spatiile inundate cu aer conditionat si temperaturile de afara. Fara sa stie acest lucru, multi oameni fug de zapuseala refugiindu-se in malluri si hipermarketuri. Riscul este major insa in momentul in care ies din nou afara.

 

cort canicula 45Pentru faptul ca au existat deja persoane afectate de temperaturile ridicate, presedintele Consiliului Judetean Buzau, Cristi Bigiu, a dispus amplasarea, incepand de astazi, de 30 iulie, a cinci corturi de prim-ajutor, echipate cu dozatoare de apa rece si personal medical.

Cele cinci corturi se vor afla la dispozitia persoanelor aflate in trecere prin Piata din cartierul Micro XIV, la intrarea in Parcul Crang, in Piata Centrala, pe Platoul Dacia si in Piata Dorobanti. Acestea vor fi deservite de asistenti medicali din cadrul dispensarelor scolare si elevi ai Scolii Sanitare, care le vor oferi celor care vor avea nevoie, asistenta medicala, un pahar de apa si sfaturi de preventie impotriva temperaturilor ridicate care se inregistreaza in aceste zile.

Vreau sa le multumesc tuturor colaboratorilor, ISU, DSP Scoala Sanitara si Centrul de Voluntariat, care sprijina acest proiect. Corturile vor ramane la dispozitia buzoienilor timp de o luna sau chiar mai mult daca va fi nevoie, iar in intervalul orar 10,00 -18,00 buzoienii se pot odihni aici, pot bea un pahar cu apa si isi pot masura gratuit tensiuena arteriala”, a declarat Cristi Bigiu, presedintele CJ Buzau,

 

canicula itmCele cinci corturi instalate de Consiliul Judetean completeaza alte trei puncte de prim-ajutor infiintate in municipiu de Primaria Buzau, dar care pana ieri nu erau functionale din lipsa de personal medical. Astazi s-au gasit voluntari si pentru acestea.

In acelasi scop, farmaciile din oras ofera apa si spatii cu aer conditionat persoanelor aflate in dificultate, iar marile magazine, la fel.

Spitalele buzoiene si-au facut rezerve de medicamente si sunt pregatite pentru acordarea ajutorului medical de urgenta persoanelor afectate de canicula, iar Serviciul Judetean de Ambulanta si SMURD si-au suplimentat numarul echipajelor de interventie.

La Ramnicu Sarat, localnicii doborati de efectele temperaturilor caniculare se pot odihni si hidrata in punctul special amenajat in incinta Muzeului, tot aici primind si asistenta medicala specializata.

Tot in aceasta perioada, inspectorii sanitari si cei sanitar-veterinari au intensificat controalele in tabere, la piscine si la agentii economici care produc sau comercializeaza produse alimentare si produse cosmetice.

La randul lor, inspectorii de munca verifica daca angajatorii respecta normele de sanatate si securitate in munca specifice perioadei de canicula (asigurarea apei si a timpului de odihna in spatii ventilate sau cu aer conditionat).


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*