200 de milioane de euro pentru dezvoltarea industriei farmaceutice autohtone
Este anunțul ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, după participarea la Reuniunea Informală a Miniștrilor Sănătății din Europa, organizată pe 16 septembrie, la Copenhaga, sub Președinția daneză a Consiliului Uniunii Europene.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reprezentat România la Reuniunea Informală a Miniștrilor Sănătății din Europa, sub Președinția daneză a Consiliului Uniunii Europene – „un moment important pentru a pune pe masă atât prioritățile României, cât și direcțiile europene de dezvoltare în domeniul sănătății”, între care dezvoltarea industriei farmaceutice și a inovării, a transmis după eveniment, ministrul român al Sănătății.
„România are nevoie de o industrie farmaceutică puternică și competitivă, capabilă să producă medicamente aici, acasă. Am susținut, în cadrul reuniunii, că este momentul ca România să investească strategic în producția internă de medicamente și în biotehnologii medicale. Aceste direcții ne vor permite să reducem dependența de importuri și să oferim pacienților soluții rapide și sigure. Prin programul Orizont Europa 2026–2027, România poate accesa până la 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea industriei farmaceutice și pentru inovare. Sunt fonduri care pot fi canalizate către proiecte concrete, cu impact direct asupra pacienților și asupra economiei naționale”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Implementarea acestei strategii de relansare economică și de stimulare a industriei farmaceutice din țara noastră va contribui rapid, nu doar la economia națională, ci și la îmbunătățirea accesului pacienților la terapii inovatoare, consolidarea capacității de răspuns la crize sanitare, reducerea inegalităților în sănătate dintre statele membre ale Uniunii Europene, a subliniat ministrul.
„Acestea nu sunt doar obiective teoretice. Ele reprezintă schimbări concrete care pot fi resimțite de fiecare pacient atunci când timpul de așteptare pentru tratament scade, când un medicament inovator este disponibil mai repede sau când spitalele noastre sunt mai bine pregătite să facă față provocărilor. România are acum șansa să devină un actor activ în industria farmaceutică europeană, să își dezvolte capacități de producție moderne și să își întărească poziția în rețelele de cooperare regională. Este un drum al încrederii și al rezultatelor concrete. Încredere pentru pacienți, pentru medici și pentru societate. Rezultate pentru economie, pentru spitale și pentru România”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Temele principale dezbătute la Reuniunea Informală a Miniștrilor Sănătății din Europa au vizat: creșterea accesului oamenilor la medicamente și la terapii inovatoare, reducerea inechităților dintre statele membre, precum și consolidarea și stimularea industriei farmaceutice în spațiul european, în contextul în care domeniul sănătății se confruntă din ce în ce mai mult cu provocări generate de probleme complexe care necesită colaborare transfrontalieră și între cetățeni, autorități și companii, iar viitorul UE este marcat de presiune demografică și de îmbătrânirea populației.
„În paralel, am adus în discuție și dezvoltarea continuă a infrastructurii spitalicești din România, cu accent pe creșterea capacității de răspuns a spitalelor noastre la situații critice și pe investițiile majore pe care le facem la nivel național din fonduri europene”, a mai spus ministrul.
Evenimentul a reunit la Copenhaga, pe 15 și 16 septembrie, sub Președinția daneză a Consiliului Uniunii Europene, miniștrii sănătății din spațiul comunitar. În contextul provocărilor geopolitice și al schimbărilor climatice, miniștrii prezenți la eveniment au discutat, printre altele, propunerea Comisiei Europene privind o strategie a UE pentru sectorul științelor vieții și strategia privind contramăsurile medicale.
Sursa foto: Ministerul Sanatatii/Facebook