77 DE CUVINTE: Sărim peste borduri?
Avem senzaţia că trăim într-o lume mare, foarte mare… De fapt ne-a fost sortit să stăm în nişte limite; parcă bordurile şoselei vieţii noastre sunt cam înalte.
Spun asta pentru că ne învârtim de fapt într-o lume mult mai mică, în funcţie de ceea ce ne-a plăcut să facem în viaţă. A doctorilor, a scriitorilor, a afaceriştilor, a funcţionarilor, a muzicienilor, a şoferilor, a agricultorilor, a sportivilor, a profesorilor, a politicienilor…
Cam în una singură dintre ele.