Vicepresedinta ANSVSA, demisa la o zi dupa numire

10 februarie 2017 | 0 comentarii |

Premierul Sorin Grindeanu a revocat-o din functie pe Ionica Sfetcu, dupa ce presa a scris ca aceasta fusese trimisa in judecata pentru luare de mita in forma continuata.

 

Premierul Sorin Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu

Este greu de inteles cum sunt numiti ministrii sau secretarii de Stat, dar asa cum spunea aseara, un protestatar din Piata Victoriei, „eu daca vreau sa ma angajez undeva, nici nu-mi primeste dosarul, daca nu am cazierul curat. Pe ei nu-i verifica nimeni?”.

Ce-ar fi de spus? In timp ce romanii condamnau, in strada, coruptia si incompetenta, iar ministrul Justitiei, Florin Iordache, isi facea bagajele, urmand sa paraseasca Guvernul, premierul Sorin Grindeanu o numea (pe 8 februarie), pe Ionica Sfetcu, in functia de vicepresedinte al  Autoritatii Nationale Sanitare Veterniare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), in locul lui Mihai Ponea, care ocupase aceasta functie, pana atunci. In aceeasi zi, presa a facut public faptul ca noul vicepresedinte al ANSVSA este judecat, de aproape doi ani, intr-un dosar in care procurorii DNA o acuza ca in perioada 2008-2010 a primit mita de 19 ori, in calitate de consilier superior si coordonator al Circumscriptiilor Sanitare-Veterinare in cadrul Directiei Sanitar – Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a municipiului Bucuresti, (DSVSAB).

Asa ca, la numai o zi dupa ce numirea a fost publicata in Monitorul Oficial, acelasi premier Grindeanu a eliberat-o din functie pe cea pe care cu o zi in urma o considera potrivita pentru rangul de subsecretar de stat. „Premierul Sorin Grindeanu a semnat astazi decizia de eliberare din functia de vicepresedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor a doamnei Ionica Sfetcu”, se arata in comunicatul Guvernului, in care se mentioneaza ca decizia va fi publicata in Monitorul Oficial de joi, 9 februarie.

 

ANSVSAExecutivul nu precizeaza care sunt motivele pentru care Ionica Sfetcu a fost eliberata din functia de vicepresedinte al ANSVSA, dar este clar, acuzatiile care i se aduc acesteia de catre procurorii DNA nu au putut fi ignorate, mai ales dupa ce au fost dezvaluite de toata presa centrala.

Sfetcu nu a fost singura prinsa cu „ocaua mica”, in acelasi dosar fiind trimisi in judecata, in 2015, 15 directori si inspectori sanitari-veterinari si fostul presedinte ANSVSA, Marian Zlotea, judecat pentru coruptie si constituirea unui grup infractional organizat.

Potrivit procurorilor, in perioada 2008-2010, acestia ar fi pretins, de la mai multe societati comerciale verificate pe linie sanitar-veterinara, alimente si bani care ar fi fost destinati, intre altele, la sustinerea unor actiuni electorale sau ale unor actiuni de protocol ale ANSVSA.

In comunicatul DNA, de trimitere in judecata, se mentiona ca „inculpatii Hofman (fosta Iancu) Andreea – Vicentia, Macarie Gabriela, Porumbel Bogdan, Draghici Elena, Stanciu Ciprian – Stefanita, Mitrana Aurica, Pauna Aida – Gabriela, Sfetcu Ionica si Dulgheriu Maria, in calitate de inspectori la Directia Sanitar – Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a municipiului Bucuresti, in repetate randuri, cu ocazia controalelor sanitar – veterinare efectuate sau in afara acestor controale, dar in legatura cu functia si indatoririle de serviciu, au pretins si au primit bani si bunuri necuvenite de la principalele supermarketuri din tara sau alti agenti economici, pentru a indeplini sau a nu indeplini un act privitor la atributiile de serviciu”.

Dosarul se afla pe rolul Tribunalului Bucuresti, avand termen de judecata pe 7 martie. 

 


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*