Analize… socratice

Se spune că Socrate, foarte apreciat în Grecia antică pentru înțelepciunea lui, era și invidiat pentru rezistența sa incredibilă la băutură. Când toți erau beți criță, el se plimba prin încăperi și lua cu sine câte o vază sau o statuetă mai mică pe care Xantipa le vindea ulterior, în anticariatul său, care devenise celebru prin exponatele rare, dar păgubiții tăceau și continuau să-l invite la petreceri, pentru că Socrate era Socrate.

Platon a vrut chiar, la un moment dat, să ceară poliției să verifice anticariatul Xantipei. S-a gândit însă că mai câștigat ar fi să exloateze popularitatea lui Socrate și i-a propus să-i folosească numele, în „Dialogurile” prin care, de fapt, și-a promovat propriile idei, contra unui onorariu de o sută de drahme pe lună. Propunerea i s-a părut lui Socrate „prea tenebroasă” și a vrut să-l refuze, dar Platon l-ar fi șantajat cu anticariatul Xantipei, așa că Socrate a acceptat. Nu s-a putut însă abține să-l ridiculizeze, ori de câte ori avea ocazia.

La un banchet la care era invitat și Platon, Socrate îl întreabă pe acesta:

– Auzi măi Platon, uite, aici sunt trei licori pe care gazda le-a oferit invitaților… Prima e tărie de orz, cum ți se pare?

– Hmm… merge la țară… răspunde Platon, arogant.

– Uite… mai e un vin de coacăze cu puțin grâu, ăsta cum e?

– Pe aproape, da tot nu chiar cum ar trebui.

– Bine Platon, asta, ultima, e Platonica, numită astfel după tine…

La care Platon se-nneacă ușor și urlă…

– Socrates!

***

Într-o zi,  un cunoscut de-al lui Socrate, cu care s-a întâlnit și a schimbat câteva vorbe, a devenit foarte agitat și i-a spus:

– Socrate, știi ce tocmai am auzit despre un student de-al tău?

– Stai o clipă, i-a replicat Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește „Testul celor Trei”.

– Trei?

– Așa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al ADEVĂRULUI. Esti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

– Nu, spuse omul. De fapt, doar am auzit despre el.

– E-n regulă, zise Socrate. Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, al BINELUI. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

– Nu, dimpotrivă…

– Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?

Omul a dat din umeri, putin stânjenit.

Socrate a continuat.

– Totuși mai poți trece testul, pentru că exista a treia probă, a FOLOSINȚEI. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?

– Nu, nu chiar…

– Ei bine, a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici ADEVĂRAT, nici de BINE, nici măcar de FOLOS, atunci de ce să-mi mai spui?

Omul s-a simțit învins și rușinat, astfel că Socrate nu a aflat niciodată că nevastă-sa îl înșela cu studentul respectiv care nu era altul decât Platon, cel care mai târziu avea să-i aducă și condamnarea la moarte.

***

Într-o zi însorită,Socrate se plimba filosofind pe strazile Atenei antice. La un moment dat vede venind în fugă, din față, un urmărit și un urmăritor care striga din răsputeri:

– Prinde asasinul! Prinde asasinul!

Socrate și-a continuat liniștit deplasarea și gândirea, urmăritului a trecut mai departe, iar urmăritorul s-a oprit și l-a întrebat:

– De ce nu ai prins asasinul?

Socrate îl întreabă liniștit:

– Ce este un asasin?

– E unul care ucide oameni.

– A, e cumva ostaș?

– Nu, pentru că nu-i ucide în luptă!

– Atunci e călău?

– Nu, pentru că-i ucide la ei acasă.

– Am înțeles, zice Socrate, e doctor!