Un pacient paralizat se poate mișca din nou, cu ajutorul unui dispozitiv conectat la creier

12 octombrie 2019 | 0 comentarii |

După zece ani de cercetări, specialiștii din Franța au reușit să creeze un exoschelet care preia comenzile creierul utilizatorului.

 

Specialiștii Centrului de Cercetare Biomedicală din Grenoble au lansat, la capătul a zece ani de studii și testări, un dispozitiv care i-a permis unui pacient cu toate cele patru membre paralizate să se miște din nou. Este vorba de un tânăr care a suferit în urmă cu patru ani un accident în urma căruia i-a fost fracturată coloana vertebrală, ceea ce a dus la paralizia membrelor. Acesta a fost de acord să participe la studiul clinic pentru testarea dispozitivului la care lucrau specialiștii de la Grenoble, iar zilele trecute s-a putut mișca pentru prima dată după producerea accidentului. Dispozitivul este un exoschelet robotizat care captează semnalele transmise de creier și le transpune în semnale motorii, preluând astfel funcțiile nervilor afectați în urma accidentului.

Dispozitivul a fost testat în premieră iar rezultatele sunt mai mult decât promițătoare, profesorul Alim-Louis Benabid, unul dintre membrii echipei care a realizat acest dispozitiv, declarând că „chiar şi în cazul în care toate cele patru membre sunt paralizate după o fractură a coloanei vertebrale, creierul este capabil încă să genereze ordinele care determină în mod obişnuit mişcarea braţelor şi a picioarelor, însă nu există nimeni care să le execute. Dispozitivul creat de noi va prelua acest rol, de executant al ordinelor motorii generate de creier”.

 

Tânărului  care a participat la studiu i-au fost implantați electrozi în creier în urmă cu doi ani, iar în ultimele luni, acesta s-a antrenat pe un simulator, datorită implantului, reușind să inducă mișcările unui avatar virtual, proiectat pe un ecran. Ulterior, a repetat aceste exerciţii la Grenoble, direct pe exoschelet iar la acest moment poate mişca picioarele robotului, îndoi cotul, ridica umerii.

A trebuit să învăţ încet-încet. Plasticitatea cerebrală ne ajută ca aceste comenzi trimise pentru obţinerea mişcărilor potrivite să ni se pară mult mai flexibile, mult mai naturale. Nu credeam că voi ajunge atât de departe, iar  în ciuda oboselii provocate de aceste exerciţii sunt foarte încântat de rezultate”, a declarat acesta.

În luna noiembrie, un alt pacient va beneficia de implantul electrozilor, urmat de alţi doi în următoarele luni, iar în etapele viitoare ale studiului clinic se va dobândi capacitatea de a apuca un obiect cu mâna şi se va îmbunătăţi echilibrul exoscheletului.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*