Campanie UNICEF în România, pentru incluziunea copiilor cu dizabilități

27 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

Acțiunea este derulată în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și cu Ministerul Educației și Cercetării.

 

Datele organizației internaționale pentru protecția drepturilor copilului – UNICEF – arată că unul dintre cele mai excluse și marginalizate grupuri din societate îl reprezintă copiii cu dizabilități, care se confruntă zilnic cu discriminarea, care ia forma atitudinilor negative. Lipsa politicilor şi a unei legislaţii adecvate le împiedică accesul la îngrijire medicală, educaţie şi chiar le poate pune în pericol viaţa.

În România, circa 70.000 de astfel de copii se află în evidențele oficiale, însă numărul real este unul mult mai mare, dat fiind că aceleași statistici ale UNICEF indică faptul că doar o treime din numărul real de copii cu dizabilități din Europa și Asia Centrală sunt înregistrați în aceste evidențe.

Organizația mai susține că atunci când copiii cu diverse dizabilităţi învaţă împreună, în aceeaşi clasă, cu copiii fără probleme, performanţele tuturor copiilor din clasa respectivă cresc, contrar părerii generale că un copil cu dizabilităţi duce la performanţă şcoală scăzută pentru ceilalţi. Studiile mai arată şi că, astfel, discriminarea împotriva copiilor cu dizabilităţi se reduce, reprezentanții UNICEF susținând că  dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune.

În acest sens, a fost lansată zilele acestea o campanie pe care UNICEF o derulează în România împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) și  Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

 

Gabriel Vockel si Madalina Turza

Mesajul principal al campaniei este acela că locul copiilor cu dizabilităţi este împreună cu ceilalţi copii, în familie, la grădiniţă şi în comunitate, pentru că toţi copiii cu astfel de probleme pot să înveţe şi, cu cât dizabilitatea este identificată mai devreme, cu atât cresc şansele de a avea un progres mai rapid în dezvoltarea lor. De asemenea, inițiatorii campaniei subliniază că, cu cât vârsta unui copil cu dizabilităţi este mai mică la înscrierea în grădiniţă şi şcoală, cu atât cresc şansele acestuia la dezvoltare şi la o viaţă mai bună.

Cu ocazia lansării campaniei, Mădălina Turza, președintele  ANDPDCA, declarat că „incluziunea copiilor cu dizabilităţi reprezintă nu numai o obligaţie legală, dar şi o datorie morală, pe care noi o avem ca societate. Copiii cu dizabilităţi au dreptul la educaţie de calitate şi servicii în comunitate, alături de toţi ceilalţi copii, iar acestea trebuie să constituie priorităţi efective pentru autorităţile competente”.

 

Sub titlul „Creştem mai puternici când creştem împreună”, campania se adresează atât familiilor cu copii cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 6 ani, cât şi tuturor părinţilor şi profesioniştilor care lucrează cu copii, inclusiv cu cei cu dizabilităţi.

Gabriel Vockel, adjunctul reprezentantului UNICEF în România, a adus în discuție convenția cu privire la drepturile copilului, care prevede aceleaşi drepturi pentru toţi copiii, indiferent de abilităţile pe care le au.

Toţi copiii pot învăţa şi au dreptul să meargă la creşă şi la grădiniţă şi, apoi, la şcoală. Un copil cu o dizabilitate trebuie să se poată juca, să poată învăţa şi creşte împreună cu toţi ceilalţi copii şi niciun copil nu trebuie să fie definit de dizabilitatea pe care o are. Ca societate, e nevoie să lucrăm pentru a face lumea din jurul copiilor cu dizabilităţi mai prietenoasă, mai primitoare şi mai incluzivă. Totodată, cerem ca părinţii să fie sprijiniţi cu resurse şi servicii adecvate”, a declarat acesta.

Reprezentantul UNICEF a mai adăugat că cel puţin trei sferturi din cei 5,1 de milioane de copii cu dizabilităţi care se estimează că trăiesc în Europa Centrală şi de Est şi în Asia Centrală sunt excluşi de la o educaţie incluzivă de calitate.

 


Adaugati un comentariu


 

*