Campanie de promovare a vaccinării, sub egida UNICEF

15 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Organizația internațională, împreună cu Ministerul Sănătății au lansat azi o campanie de informare a publicului larg și a părinților, în mod special, cu privire la importanța și beneficiile vaccinării.

 

În această după-amiază a avut loc lansarea oficială a campaniei „Copilăria, cel mai frumos cadou”, o acțiune derulată de Ministerul Sănătății în parteneriat cu UNICEF, în scopul informării părinților și a publicului larg cu privire la importanța și beneficiile vaccinării și la faptul că vaccinurile salvează milioane de vieți în întreaga lume. În cadrul campaniei, o copilărie fericită este prezentată ca fiind ce mai frumos cadou pe care un părinte îl poate oferi copilului său, iar vaccinurile constituie un factor important care îi ajută pe părinți să facă acest dar. Campania va fi intens promovată prin spoturi pe canalele de televiziune precum și în presa scrisă și în mediul on-line, incluzând și o serie de activități outdoor, în cadrul cărora publicul larg va interacționa direct cu cei implicați în derularea campaniei.

Cu ocazia lansării oficiale, Sorina Pintea, ministrul Sănătății a subliniat atât necesitatea vaccinării cât și a unor campanii de acest gen, pentru a contracara valul de informații false și alarmiste care sunt aruncate în spațiul public și care au dus la o scădere considerabilă a ratei de imunizare. „Continuarea campaniilor de informare şi de recuperare a vaccinării este imperios necesară, în condiţiile în care vieţile a 59 de persoane, majoritatea copii, au fost curmate de rujeolă. Scopul acestor campanii este de a informa părinţii despre beneficiile vaccinării pentru a alege să îşi protejeze copiii în cunoştinţă de cauză, iar obiectivul principal este recuperarea vaccinării copiilor conform Programului Naţional de Vaccinare”, a mai precizat ministrul.

 

La eveniment a participat și Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, alături de ambasadorii UNICEF în România, cu toții subliniind importanța vaccinării și necesitatea informării corecte, din surse autorizate, a părinților și a publicului cu privire la beneficiile imunizării copiilor.

„Vaccinurile sunt sigure şi eficiente. Părinţii şi tutorii trebuie să fie informaţi despre beneficiile vaccinurilor şi despre locurile unde îşi pot vaccina gratuit copiii, pentru a putea să le ofere acestora cel mai frumos cadou, Copilaria. În România, campaniile naţionale de comunicare trebuie consolidate, iar rata de acoperire vaccinală trebuie îmbunătăţită. Absenţa vaccinării duce la reapariţia unor boli ce pot fi uşor prevenite prin această măsură”, a declarat cu această ocazie reprezentantul UNICEF în România.

Campania beneficiază și de susținerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la eveniment participând şi Miljana Grbic, reprezentantul organizației în România, alături de Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie și Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

 

Acțiunea demarată azi este o continuare a campaniilor de recuperare vaccinală door-to-door pe care Ministerul Sănătății, în parteneriat cu cele două organizații internaționale,  le-a desfășurat pe parcursul anului trecut în județele Mehedinți și Bacău, acolo unde se înregistrau cele mai scăzute rate de imunizare din țară. Rata de acoperire vaccinală împotriva rujeolei a crescut la 90% în zonele respective, în urma acestor campanii, astfel că și în 2019 activitățile de acest gen vor fi continuate și în alte zone defavorizate din țară, fiind angrenați și medicii de familie, împreună cu specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică din fiecare județ vizat.

În același context, Sorina Pintea a ținut să precizeze că la acest moment nu putem vorbi nici de o epidemie de gripă în țară și nici de spitale în carantină, așa cum deja au început să circule informații în spațiul public. „Nu putem vorbi despre o epidemie de gripă în acest moment, este vorba despre o circulaţie mai intensă a virusului gripal. E adevărat că spitalele sunt luate cu asalt în acest moment, dar fiecare are posibilitatea să limiteze vizitele în spital în această perioadă. Nu mi s-a adus la cunoştinţă ca vreun spital să fi intrat în carantină”, a precizat ministrul.

Tot în cursul zilei de azi, numărul pacienților decedați din cauza gripei a ajuns la 8, ultimul caz confirmat fiind cel al unui tânăr de 17 ani din Teleorman, ce se încadra în categoriile de risc, având afecțiuni medicale preexistente, însă nu era vaccinat antigripal.

 


Adaugati un comentariu


 

*