Majoritatea spitalelor din România, acreditate cu grad redus de competență
Mai mult de jumătate dintre cele 18 spitale publice și private evaluate în noiembrie – decembrie de ANMCS au fost încadrate în categoria a II-a, cu „recomandări”, iar opt spitale au fost incluse la categoriile a III-a și a IV, cu „rezerve” sau cu „încredere redusă”.
Niciun spital din România nu este încadrat la cea mai înaltă categorie de performanță în cel de-al II-lea ciclu de acreditare, iar cele mai slab cotate rămân, în continuare, unitățile sanitare publice care, în special din cauza deficitului de personal și al spațiilor în care se desfășoară activitatea medicală, nu pot îndeplini toate criteriile prevăzute în normele de evaluare în vederea acreditării, chiar dacă acest lucru nu afectează calitatea serviciilor medicale oferite.
În urma evaluării realizată în perioada noiembrie – decebrie 2024, de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), instituția care se ocupă cu acreditarea unităților sanitare din România, mai mult de jumătate dintre cele 18 spitale publice și private verificate au fost încadrate la categoria a II-a de competență, cu „recomandări”, în timp ce 8 dintre unitățile medicale evaluate au fost incluse la categoriile a III-a și a IV-a, cu „rezerve” sau cu „încredere redusă”, din cauze independente de managementul spitalelor respective și în ciuda preocupării acestora pentru calitatea actului medical, așa cum se arată în descrierea criteriilor care au dus la încadrarea în categoriile respective de acreditare.
În România, la ora actuală, niciun spital nu este încadrat la Categoria I de acreditare, care înseamnă îndeplinirea tuturor criteriilor și paramentrilor de evaluare.
Potrivit Ordinului președintelui ANMCS, publicat joi, în Monitorul Oficial, 10 unități sanitare (toate private), dintre cele 18 evaluate în decembrie 2024, au fost incluse la categoria a II-a de acreditare (cu recomandări), pentru o perioadă de cinci ani, cel mai mare punctaj fiind obținut de Diamed Obesity din Galați (91,05%).
Trei spitale evaluate în aceeași perioadă au fost încadrate în categoria a III-a de competență – Spitalul Clinic Județean Mureș, Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus (jud. Maramureș) și Iowemed Constanța.
Alte trei spitale importante, toate publice, au fost incluse în categoria a IV-a – Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (91,64%), Spitalul Județean de Urgență Buzău (89,76%) și Spitalul Clinic Nr. 1 Witting București, acreditate cu „rezerve” sau cu „încredere redusă”.
Două unități medicale – Centrul Medical Medinvest Buzău și Centrul de Oncologie Drobeta Turnu Severin -, incluse în Categoria a V-a, au primit decizie de prelungire a procesului de acreditare, astfel încât în perioada stabilită să-și poată lua măsuri de conformare pentru a fi acreditate.
În România există 6 categorii de acreditare: Categoria I – acreditat, arată că existența tuturor resurselor și optimizarea tuturor proceselor care să asigure cele mai bune rezultate ale procesului de îngrijire, conforme cu posibilitățile științelor medicale actuale, cu cele mai mici riscuri, cele mai mici costuri, în cel mai scurt timp, spre deplina satisfacție a pacienților; Categoria II – acreditat cu recomandări, reflectă capacitatea managementului spitalului și susținerea autorității tutelare / patronatului de a atinge cele mai înalte standarde; Categoria III – acreditat cu rezerve, refectă aceeași preocupare a managementului ca și în cazul spitalelor din categoria II, dar nu și o susținere corespunzătoare din partea autorităților tutelare; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă, înseamnă depășirea termenului de conformare, în ciuda faptului că există o preocupare permanentă a managementului spitalului pentru identificarea deficiențelor privind calitatea și siguranța serviciilor medicale; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare se oferă pentru maxim 12 luni, în care unitatea sanitară trebuie să remedieze neconformitățile constatate în urma procesului de evaluare după care, ANMCS verifică și decide încadrarea într-una din categoriile de acreditare; Categoria VI – neacreditat, arată că unitatea sanitară nu este preocupată de calitatea serviciilor medicale și de siguranța pacientului.
Din octombrie 2019, toate spitalele din România sunt obligate să afișeze la intrare și pe paginile lor de web, categoria de acreditare sau dacă sunt în curs de acreditare.