Colegiul Medicilor ia atitudine împotriva agresiunilor la care este expus personalul medical
Prof. univ. dr. Cătățina Poiană, președintele organizației profesionale, condamnă agresiunile fizice și verbale împotriva profesioniștilor din sănătate și face apel la „respect și colaborare între pacienți și echipa medicală, bazat pe încredere și comunicare deschisă de ambele părți”.
Agresiunile verbale și chiar fizice la care sunt expuși profesioniștii din domeniul medical sunt condamnate de Colegiul Medicilor din România (CMR), care face apel la respect, subliniind că „în contextul actual, este imperativ să abordăm ferm și împreună să spunem STOP violenței verbale și posibilelor acte de agresiune asupra medicilor și personalului medical”, a transmis, sâmbătă, Colegiul medicilor din România.
„Sănătatea este cea mai importantă valoare din viața unui om, iar cei care s-au pregătit pentru a o proteja, adică medicii și personalul medical, merită respectul semenilor lor, cum, bineînțeles, și pacientul, și omul aflat în suferință merită respectul medicilor, tratamentul profesionist și îngrijirea adecvată”, a precizat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta CMR.
CMR subliniază că fiecare medic, asistent medical și membru al personalului medical este un om care merită respect, sprijin și înțelegere, așa cum fiecare pacient trebuie să beneficieze de respect, îngrijire și empatie și face un apel ferm către autorități să întreprindă demersuri prin care personalul medical să fie protejat.
„Există legislație în acest sens – Legea 95/2006, art 652 – însă ea trebuie cunoscută de fiecare cetățean și, în final, ea trebuie aplicată de autorități, conform procedurilor. Să construim împreună un mediu în care fiecare poate lucra fără frică și unde colaborarea, respectul și comunicarea reprezintă normalitatea, nu excepția. Pe de altă parte, trebuie înțeles că medicul este unul din primii profesioniști din sănătate care interacționează cu pacientul, iar anumite probleme nu țin și nu sunt în responsabilitatea medicului”, arată sursa citată.
Conducerea CMR atrage atențai că aagresiunile de orice fel contravin reglementărilor legale, precum și principiilor umane fundamentale și nu reprezintă doar o problemă a celor direct implicați, ci o problemă a întregii comunități, care poate afecta calitatea actului medical.
„Agresiunea verbală și fizică asupra personalului medical este complet inacceptabilă și trebuie să fie combătută ferm și eficient. Este esențial să promovăm un climat de respect și colaborare între pacienți și echipa medicală, bazat pe încredere și comunicare deschisă de ambele părți. Medicul trebuie să fie un partener de încredere pentru pacient, iar violența nu are niciun loc în acest cadru. În orice societate civilizată, respectul și empatia sunt fundamentale pentru buna funcționare a relațiilor interumane, iar în domeniul medical, cu atât mai mult”, afirmă prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.
Subliniind că „RESPECTUL se construiește doar ÎMPREUNĂ!”, Colegiul Medicilor din România se angajează să promoveze și să susțină lupta împotriva agresiunii personalului medical și să colaboreze cu autoritățile pentru a asigura un mediu de lucru sigur.
„Violența, sub orice formă, trebuie să fie sancționată prompt și eficient, pentru a preveni repetarea acestor incidente și pentru a proteja integritatea profesională și personală a cadrelor medicale. Împreună, medici, pacienți – toți cetățeni ca parte din societate – putem crea un mediu de lucru respectuos și sigur, în care fiecare profesionist din domeniul sănătății să poată să-și desfășoare activitatea profesionist, fără teama de agresiune, bineînțeles oferind respect la rândul său și respectându-și fișa postului. Este de datoria noastră să asigurăm un sistem de sănătate în care respectul reciproc să fie o normalitate. Să rămânem uniți în lupta împotriva violenței!”, arată Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România.