Stdiu: Celulele stem, speranță pentru pacienții cu Alzheimer și Sindrom Down

3 septembrie 2025 | 0 comentarii |

O analiză recentă a cercetătorilor de la Universitatea din Heidelberg explorează rolul potențial al celulelor stem în viitoarele tratamente pentru boala Alzheimer și sindromul Down, două afecțiuni neurologice complexe care afectează milioane de oameni din întreaga lume.

 

Celulele stem recoltate din sângele de cordon ombilical și din măduva osoasă sunt folosite în tratamentul a aproape 80 de boli oncologice și hematologice grave, iar rezultatele cercetărilor privind utilizarea lor în afecțiuni autoimune și neurologice sunt promițătoare. O analiză recentă a cercetătorilor de la Universitatea din Heidelberg, care explorează rolul potențial al celulelor stem în viitoarele tratamente pentru două afecțiuni neurologice complexe – boala Alzheimer și sindromul Down, oferă speranță milioanelor de oameni care suferă de aceste boli, la nivel global.

În cazul bolii Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență (anual sunt diagnosticate aproximativ 10 milioane de cazuri noi de demență), studiile preclinice și trialurile clinice timpurii indică rezultate încurajatoare. Cercetările preclinice sugerează că celulele stem mezenchimale (MSC), inclusiv cele din sângele din cordonul ombilical, pot ajuta la reducerea acumulării plăcilor de amiloid în modelele animale. Mai mult, aceste celule pot regla răspunsul inflamator din creier și pot sprijini mecanismele de supraviețuire și regenerare neuronală, oferind noi direcții de cercetare în lupta cu una dintre cele mai devastatoare boli ale vârstei înaintate.

 

Pentru sindromul Down, cercetarea se concentrează pe abordări celulare inovatoare pentru o mai bună înțelegere a afecțiunii. Oamenii de știință folosesc modele celulare obținute prin reprogramarea celulelor somatice, așa-numitele celule stem pluripotente induse (iPSC), pentru a obține o înțelegere mai profundă a mecanismelor genetice și neurobiologice ale acestei condiții. Aceste modele permit simularea mecanismelor bolii în laborator și ar putea contribui la dezvoltarea unor viitoare strategii personalizate bazate pe celule stem.

„Celulele stem recoltate din cordonul ombilical oferă un potențial imens pentru tratamente regenerative, în special în afecțiunile neurologice unde medicina tradițională nu mai are multe opțiuni. Rolul lor nu este doar de a repara, ci și de a modula răspunsul inflamator și de a stimula mecanismul propriu de regenerare al organismului”, a explicat dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center România.

Unele studii estimează că până la 1 din 217 persoane ar putea beneficia de un transplant de celule stem de-a lungul vieții, în funcție de circumstanțele medicale, semnificativ mai mult decât se credea anterior.

 

Cercetările privind potențialul celulelor stem în vindecarea unor boli grave continuă, iar specialiștii speră ca, în viitorul apropiat, terapiile bazate pe celule stem să poată deveni parte din tratamentul standard pentru anumite afecțiuni. Până în 2030, zeci de noi terapii celulare ar putea fi aprobate, subliniind valoarea pregătirii din timp a resurselor de celule stem.

* Sindromul Down este o afecțiune genetică determinată de prezența unui cromozom 21 suplimentar, asociată cu întârzieri de dezvoltare, dizabilități intelectuale și uneori probleme cardiace sau imunitare, care afectează peste 7 milioane de oameni la nivel global.

* Boala Alzheimer se caracterizează prin pierderea progresivă a memoriei, orientării și capacității de raționament, afectând semnificativ viața pacienților și a familiilor acestora. În ambele cazuri, dacă viitoarele terapii vor reuși să încetinească degenerarea neuronală sau să sprijine funcția cognitivă, acest lucru ar putea reprezenta un progres major: pacienți mai autonomi, mai conectați cu mediul lor și familii care să spere la o calitate a vieții semnificativ îmbunătățită.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*