Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice: 110.000 de români sunt pregătiți să salveze vieți
Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este marcată anual, în cea de-a treia sâmbătă a lunii septembrie, în România și alte 60 de țări din lume, cu scopul de a le mulțumi donatorilor de celule stem hematopoietice și a încuraja cât mai mulți oameni să se înscrie în registul donatorilor.
La fiecare trei minute, o persoană din lume este diagnostocată cu o formă de cancer al sângelui. Pentru mulți dintre ei, transplantul de celule stem este singura șansă la viață. Peste 70 de boli grave ale sângelui, de la leucemii și limfoame, până la afecțiuni ereditare rare, pot fi astfel tratate. În România, aproximativ 600 de cazuri noi de cancer de sânge sunt diagnosticat anual.
Peste 43 de milioanede potențiali donatori, adică numai 0,5% din populația globului, sunt înscriși în Registrul Mondial al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, care include 110 registre din 60 de țări, inclusiv România. Până acum, peste 1,5 milioane de pacienți din lume au făcut transplant cu celule stem hematopoietice, de la donatori compatibili identificați în întreaga lume. Anual, peste 30.000 de pacienți hematologici din lume au nevoie de donatori. În 46% din cazuri, donatorii compatibili sunt găsiți în alte țări, iar pentru 6% nu se găsește niciun donator, a subliniat dr. Traian Laurian Arghișan, directorul general al Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România, într-o conferință de presă organizată vineri, în contextul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice (ZMDVCSH), la care au participat medici, donatori, pacienți transplantați, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, jurnaliști.
Tocmai de aceea, în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii septembrie – 20 septembrie în 2025, este marcată Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, pentru a le mulțumi donatorilor de celule stem hematopoietice și pentru a încuraja și alți oameni să se înscrie în Registrele internaționale de donatori. În România, 110.000 de potențiali donatori (56% bărbați și 44% femei) sunt înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) și sunt pregătiți să-i ajute pe cei aflați în nevoie, dar șansele găsirii unui donator compatibil se multiplică pentru fiecare pacient care are nevoie de transplant de celule stem hematopoietice, datorită rețelei modiale de donatori din care face parte și țara noastră.
„Fiecare înscriere în Registru înseamnă o rază de speranță pentru cei care luptă cu boli grave. Cei peste 110.000 de oameni care au ales deja să facă acest pas oferă nu doar o șansă la viață, ci și o dovadă autentică de solidaritate, responsabilitate și iubire față de semeni. Prin digitalizarea proceselor din cadrul RNDVCSH, proiect finanțat de Uniunea Europeană și de Guvernul României prin Programul Național de Redresare și Reziliență, aducem mai aproape de vindecare pacienții care au nevoie urgentă de un transplant. Astfel, fiecare gest de implicare se transformă într-o șansă reală de a salva vieți”, a declarat dr. Traian Laurian Arghișan, directorul RNDVCSH.
Prof. univ. dr. Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni, președinte Societatea Română de Transplant Medular și președintele Consiliului Științific al RNDVCSH, a afirmat, în cadrul conferinței, că se consideră privilegiată să poată vedea „cum conștiința și solidaritatea salvează vieți. În ultimul timp avem acces la multe terapii inovative, dar niciun tratament nu poate înlocui donarea de celule stem hematopoietice și transplantul. În Institutul Clinic Fundeni s-au făcut, până acum, aproape 500 de transpanturi cu donator neînrudit – 369 la adulți și peste 100 la copii. Aproape 500 de vieți salvate prin gestul altruist al donatorilor, «eroi discreți» care au făcut posibil ca viețile unor oameni necunoscuți să poată fi salvate și le suntem profund recunoscători. Ne uităm la statistici, dar în spatele lor sunt oameni, această activitate are o înaltă încărcătură emoțională și creează legături puternice între donatori, medici și pacienți. Le mulțumesc tuturor donatorilor pentru gestul lor, mulțumesc echipelor medicale și de la Registru care fac posibil ca activitatea să funcționeze la standarde internaționale și nu în ultimul rând, dr. Aurora Dragomirișteanu, care a înființat Registrul de Donatori. Institutul Fundeni preia 80% dintre cazuri, dar avem nevoie să creștem capacitatea de transplant în România și să scădem listele de așteptare”, a subliniat dr. Alina Tănase, care a invitat în special tinerii să se înscrie în Registru și să ofere o șansă la viață unui pacient cu cancer al sângelui.
Astfel de „eroi” siunt Drgoș Florișteanu și Ștefan Lache, care după ce au fost donator de sânge ani de zile, s-au înscris în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice și au ajutat alte persoane, aflate în nevoie.
„La locul meu de muncă a venit o echipă care a prezentat posibilitatea de a te înscrie în RNDVSCH, și am zis de ce nu? Nu știam exact ce înseamnă, dar am zis să încerc. A trecut mult timp după înscriere, uitasem complet, dar anul trecut am primit un telefon și am fost anunțat că există un pacient potențial compatibil și am fost de acord să donez”, a povestit Dragoș, care îndeamnă toți românii eligibili pentru donare să se înscrie în registru.
„Anul acesta mi s-a comunicat că sunt compatibil cu cineva. Iar după anumite întrebări ale celor de la Institutul Clinic Fundeni, am decis să ajut acea persoană, mai ales că sunt printre foarte puținele persoane care puteau ajuta pacientul în situația respectivă”, a povestit Ștefan, care consideră că „a ajuta un bolnav reprezintă un gest prin care ne diferențiem, ca oameni” și îndeamnă „pe toată lumea să se înscrie în registru. Este foarte important să avem donatori cu o medie de vârstă cât mai scăzută”, a punctat el.
Ramona Munteanu a povestit că, în 2021, a fost diagnosticată cu un cancer rar de sânge, care i-a schimbat viața. „Am mers la spital, am făcut biopsie și, din păcate, s-a constatat că este acest cancer – sindrom mielodisplazic mieloproliferativ cronic. Au urmat tratamente, multe emoții dar și speranță. Singura șansă la vindecare era transplantul cu celule stem hematopoietice. Cu ajutorul celor de la Registru, în 2022 s-a găsit un donator compatibil, din Germania”, a povestit Ramona, pentru care donatorul „este eroul tăcut care mi-a schimbat suferința în speranță și frica în puterea de a merge mai departe”.
Dr. Traian Laurian Arghișan a explicat că identificarea unui donator compatibil rămâne dificilă, în contextul în care indicii de compatibilitate variază de la 1 la 200.000 până la 500.000. Pentru 30% dintre pacienții români nu se găsesc donatori. Peste 560 de pacienți români au beneficiat de transplant de celule stem de la donatori neînrudiți, de la înființarea Registrului, în aprilie 2013, și până acum. Doar 29 au reușit să găsescă donatori compatibili din România. 35 de români au donat, la rândul lor, celule stem în beneficiul unor pacienți din străinătate. Astăzi, 47 de pacienți români așteaptă un donator compatibil, iar în primul semestru din 2025 au fost efectuate 270 de servicii de căutare pentru 88 de pacienți străini, a detaliat dr. Arghișan.
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a transmis mulțumiri donatorilor de celule stem, care aleg să dăruiască o șansă la viață pacienților în luptă cu boli grave de sânge sau ale sistemului imunitar și a subliniat că „gesturile de generozitate și responsabilitate pot aduce speranță în cazul diagnosticelor severe și pot face diferența între boală și vindecare. Ca semn de recunoștință pentru gestul lor altruist, toți cei care donează, efectiv, celule stem și nu au nicio sursă de venit, pot dobândi calitatea de asigurat CNAS, fără plata contribuției, pe o perioadă de 10 ani”.
„În fiecare an, mii de pacienți – copii și adulți – sunt diagnosticați cu cancere de sânge sau alte boli grave ale țesutului sanguin ori ale sistemului imunitar, iar pentru aceștia transplantul de celule stem de la un donator compatibil reprezintă nu doar un tratament, ci unicul tratament. De aceea, CNAS încurajează toate persoanele care vor să ajute la salvarea unei vieți să ia în considerare înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. (…) Îmi doresc ca România să ajungă din urmă, cât mai repede, statele în care registrele de donatori numără milioane de persoane. A fi donator nu e doar un act medical. Este o declarație fără egal de solidaritate, de omenie”, a adăugat Horațiu Moldovan.
Dr. Aurora Dragomirișteanu, inițiatoarea Registrului Național al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice din România, a arătat că „este greu, pentru sistemul de sănătate, să facă lucrurile să funcționeze simplu și firesc, așa cum ar trebui. Problema cu care ne-am confruntat încă de la început a fost cum să facem ca o persoană sănătoasă, potențial donator de celule stem, să fie doneze, pentru a putea asigura singurul tratament pentru anumiți pacienți, fără a suporta nicio cheltuială, fie că este sau nu asigurat la sistemul public de sănătate. S-a găsit posibilitatea asigurării donatorului la FUNASS, fără contribuție, dar este o întreagă mașinărie care trebuie să funcționeze. Avem la CNAS un program pentru starea post-transplant, dar programul de transplant este la Ministerul Sănătății, iar cele două sisteme nu sunt interconectate. Deși este prevăzut că cei care au donat vor fi asigurați fără plata contribuției, în cazul în care nu au alte venituri, efectul a fost aproape zero. Sunt însă multe persoane sănătoase care lucrează, iar ce s-ar putea face este ca unei persoane care donează să i se asigure concediu medical plătit 100% și să fie scutită și de la plata contribuției la sănătate. Povara financiară pentru sistemul de sănătate, pentru 20 de oameni/an, este nesemnificativ, dar câștigul este mare pentru noi toți este imens: este o schimbare culturală, o experiență extraordinară pe care pacienții și donatorii îl vor spune mai departe și multe vieți vor putea fi salvate”, a punctat medicul.
Rolul RNDVCSH este de a identifica și asigura, la standarde internaționale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiți, pentru pacienții din România care au nevoie de un transplant și care nu au donatori compatibili înrudiți. Înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice se face off-line – la un Centru al donatorilor și on-line, de oriunde, fără a mai fi nevoie de o deplasare la un centru.
Pot deveni donatori voluntari de celule stem hematopoietice persoanele cu vârsta între 18 și 45 ani, cu o stare de sănătate generală bună, care se înscriu în Registrul Național, fie online (https://registru-celule-stem.ro), fie direct la unul dintre cele patru Centre ale Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice din țară, din București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Anul trecut, RNDVCSH a primit certificarea Benchmark L2, aliniindu-se astfel la standardele internaționale ale Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă pentru Registrele de donatori neînrudiți de celule stem hematopoietice, iar după parcurgerea unui ciclu de supraveghere de patru ani, va putea solicita certificarea Full Standards.
În contextul Zilei Mondialea Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, România se alătură mișcării globale de recunoștință și încurajare a donării de celule stem hematopoietice, printr-o serie de evenimente, derulate prin campania „Donează o șansă la viață!”, susținută de Ministerul Sănătății, în cadrul programului național de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice și centrale”.
Traian Laurian Arghișan a anunțat că, sâmbătă, 20 septembrie, în București, Trupa Dinamic (Palatul Copiilor), va organiza un Flash mob în Piața Revoluției, la ora 15.00 – dans tematic inspirat din campanie, iar la pra 20.00, clădirea Primăriei Capitalei va fi iluminată în culorile Registrului Mondial al Donatorilor de Celule Stem – roșu, alb și albastru.
Pe 23 septembrie, la sediul SANOFI, ora 10.00, se va desfășura o Campanie de conștientizare privind donarea de celule stem hematopoietice (CSH) și înscriere în Registru, iar pe 27 septembrie, BEACTIVE – Autoritatea Națională pentru Sport (Arena Națională), ora 10.00, va promova campania, prin sportivi (tricouri inscripționate), stand dedicat în Satul Sportiv, difuzare spoturi și mesaje RNDVCSH și cooptarea unui Ambasador BeActive.